Home În Lume Papa, selectat din lumea a treia

Papa, selectat din lumea a treia

DISTRIBUIŢI


Ceea ce nu se vede decat prin ochii Suveranului Pontif, adica divinitatea, va fi filtrata prin globii oculari ai unui reprezentant al lumii a treia. Sau, cel putin, aceasta este varianta cea mai probabila in privinta viitorului lider spiritual de la Vatican. Informatia a reiesit in urma numirii de catre Papa Ioan Paul al II-lea a celor 31 de cardinali ai Bisericii Catolice, care, potrivit observatorilor, vor intari linia conservatoare a conducerii de la Vatican, care respinge avorturile si pedeapsa cu moartea si care urmeaza sa aiba astfel un cuvant greu de spus in desemnarea viitorului Papa.

Aceasta cu atat mai mult cu cat printre cardinali domina ideea ca zilele actualului Suveran Pontif sunt numarate, iar nevoia numirii unui nou Papa ar putea fi o chestiune de luni. In acest context, vechii si noii cardinali ar urma sa se adune peste trei saptamani, la aniversarea celui de al 25-lea an de potificat al Papei Ioan Paul al II-lea, ocazie care este vazuta ca un preconclav, adica ultima intalnire a cardinalilor inaintea conclavului care desemneaza noul Papa. Cel putin asa explica seful catedrei de Teologie de la Georgetown University. Cu aceasta ocazie s-ar putea stabili in mod neoficial cine il va inlocui pe Ioan Paul al II-lea, confruntat cu o vizibila inrautatire a starii de sanatate.

Cardinalii cauta pe cineva care sa permita o mai mare descentralizare a deciziei in cadrul Bisericii Catolice, care sa permita mai multa independenta fata de Vatican, explica expertii in domeniu. Aceasta nevoie ar putea fi explicatia pentru care se doreste un Papa din lumea a treia, dat fiind ca electorii care vor fi chemati sa aleaga reprezinta de departe Europa, in procent de 48,9%, din care Italia detine felia cea mai mare, dar al carui procent a fost oricum diminuat dupa numirea Papei Ioan Paul al II-lea in 1963. Fata de cei 23 de cardinali cu drept de vot numai din Italia, Africa detine doar trei locuri, America Latina si Asia, la fel.

Ioan Paul al II-lea este primul Papa neitalian in 445 de ani de istorie a Bisericii Catolice si se considera ca alegerea sa a avut o influenta extraordinara in alungarea regimurilor comuniste din Europa de Est, prin sprijinirea miscarii anticomuniste poloneze, tara sa de origine.

Alegerea unui Papa nonitalian ar reprezenta, mai mult, o reflectare a tendintelor globaliste ale secolului XXI, dat fiind ca America Latina este cel mai mare bloc geografic dupa Europa reprezentat in Colegiul Cardinalilor, cu peste un miliard de enoriasi catolici, iar in Africa si Asia catolicismul a demarat importante miscari de misionariat. Fapte care ar justifica, in ochii cardinalilor, premiera numirii unui Papa exponent al paturii sarace a credinciosilor catolici din intreaga lume. Totodata, un raspuns la nevoia de a contracara expansionismul miscarilor neoprotestante, dar si la complicatele miscari din lumea musulmana.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.