Demisie
Patru ministri ai partidului liberal G17 Plus, care face parte din coalitia minoritara de guvernamant din Serbia, isi vor prezenta, azi, demisiile premierului Vojislav Kostunita, a declarat un oficial de rang inalt din cadrul formatiunii, citat de Reuters. Daca vor fi acceptate, deciziile lor vor determina caderea guvernului aflat la conducerea Serbiei de doi ani si jumatate, precum si declansarea alegerilor anticipate.
Iran
Iranul se foloseste de arme si bani pentru a castiga loialitatea gruparilor armate din Irak, insa influenta pe termen lung a Teheranului va scadea pe masura ce irakienii se concentreaza asupra propriilor interese, a afirmat un oficial american de rang inalt, citat de Reuters.
Amenintare
Mai multe site-uri Internet islamiste au anuntat, ieri, ca urmeaza sa difuzeze o noua inregistrare video a numarului al doilea in ierarhia retelei teroriste Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, cu titlul: -Bush, Papa de la Vatican, Darfur si Cruciadele-, transmite AFP.
Fara acord
UE nu a reusit sa ajunga la un acord cu Iranul privind suspendarea programului nuclear al acestuia, in timpul discutiilor de ieri de la Berlin, dar au fost inregistrate cateva progrese, a anuntat inaltul reprezentant UE pentru politica externa, Javier Solana, citat de Reuters. -Am progresat-, a declarat Solana dupa intalnirea cu negociatorul-sef iranian, Ali Larijani. -Inca mai avem cateva probleme de rezolvat-, a adaugat el, fara a oferi detalii.
Siria
Siria va continua sa sustina Hamas si Hezbollah, in pofida amenintarii SUA privind impunerea unor noi sanctiuni asupra acestei tari, relateaza un ziar oficial, citat de Reuters.
Nu candideaza
Fostul premier francez Lionel Jospin a declarat ieri ca nu isi va depune candidatura pentru alegerile prezidentiale care vor avea loc in Franta, in 2007, informeaza AFP. Jospin a produs agitatii in partidul sau dupa ce in aceasta vara a revenit in prim-plan dupa patru ani de absenta politica, afirmand ca ar putea sa intre intr-o competitie interna cu Segolene Royal.
Casa Alba
Casa Alba l-a acuzat pe fostul presedinte american Bill Clinton ca a neglijat procesul de erodare a serviciilor secrete americane, relateaza AFP. -In pofida eforturilor depuse dupa atentatele de la 11 septembrie, suntem in acest moment pe cale sa atingem nivelul de cunostinte in ceea ce priveste informatiile pe care il aveam la inceputul administratiei Clinton-, a declarat purtatorul de cuvant al Casei Albe, Tony Snow.
Atac la liceu
Un barbat inarmat a luat doua fete ostatice la un liceu din statul american Colorado, ucigand una dintre ele inainte de a se sinucide, in momentul in care politia a patruns in sala de clasa in care acesta se baricadase, au anuntat autoritatile, citate de Reuters.