Dupa referendumul care a parafat adeziunea populatiei pentru aderarea Poloniei la Uniunea Europeana, cabinetul de la Varsovia a intrat, se pare, intr-o zodie nu tocmai fericita. Controversele legate de politica fiscala in perspectiva aderarii la 1 mai 2004, in special nevoia de a reduce deficitul bugetar, in conditiile unui cost al aderarii estimat la peste sase miliarde de euro, au dus la demisia ministrului de finante. Acesta a anuntat marti seara ca paraseste cabinetul premierului de stanga, Leszek Miller, cu numai doua zile inainte ca echipa guvernamentala, care nu se bucura de o majoritate guvernamentala confortabila, sa ceara un vot de incredere parlamentului pe un pachet legislativ de reforma fiscala.
Aparent, cabinetul de la Varsovia a sustinut programul de reforma al ex-ministrului Grzegorz Kolodko, dar anturajul responsabilului cu finantele poloneze pare sa fi inteles altceva, in ecuatia financiara cu multe necunoscute intrand si lipsa unei imagini clare asupra votului pe care ar fi urmat sa il primeasca astazi guvernul in parlament. Demisia pare sa fi fost generata de faptul ca seful guvernului de la Varsovia anuntase transferarea atributiilor de supervizare a politicilor ecomonice sub jurisdictia ministerului economiei, o masura prin care executivul polonez a dorit sa scoata in evidenta angajamentul guvernului polonez pentru aderarea in conditii optime la Uniunea Europeana anul viitor, dar care evident presupune o lipsa de incredere la adresa politicilor promovate de ministerul de Finante.
Ex-detinatorul portofoliului a fost imediat inlocuit cu un membru al echipei de negociatori cu UE, Andrzej Raczko, responsabil cu domeniul fiscal si bugetar. Ministrul demisionat a comparat preluarea portofoliului de catre Raczko cu jefuirea unei banci, in conditiile in care strategia fiscala este pe cale sa se schimbe de la mentinerea cheltuielilor bugetare la un nivel cat mai redus, cu pastrarea actualului nivel de taxe, la reducerea taxelor si posibilitatea cresterii deficitului bugetar, care creeaza premisele cresterii economice, aducatoare de locuri de munca. Aceasta varianta presupune insa un risc mai mare in privinta indeplinirii conditiilor pe care le presupune aderarea la UE si adoptarea monedei unice europene. In aceste conditii, reactia premierului polonez nu lasa sa se inteleaga daca demisia autorului proiectului de reforma fiscala presupune schimbarea agendei guvernamentale si renuntarea la asumarea raspunderii.
Deocamdata, reactia pietei financiare a fost moderata. Scaderea inregistrata de zlotul polonez a fost doar de un procent, demisia ministrului de finante fiind oarecum asteptata de catre operatorii financiari. Acestia se tem ca finantele publice poloneze ar putea intra intr-o perioada de puternice turbulente, daca viziunea asupra politicii fiscale se va schimba radical.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane