Home În Lume Prăbușire mortală în munții Rusiei

Prăbușire mortală în munții Rusiei

DISTRIBUIŢI

Un avion Beoing 737, al companiei rusești Aeroflot, s-a prăbușit în munții Ural, care separă din punct de vedere geografic partea europeană a Rusiei de cea asiatică. Toți cei 82 de pasageri și 6 membri ai personajului au murit în urma impactului aeronavei cu solul, aceasta fiind în totalitate distrusă. 22 de străini s-au găsit printre victime, ei provenind din Azerbaidjan, Ucraina, Elveția, Germania, Franța, Italia, Letonia, Turcia. Tragedia putea fi una și mai mare, asta pentru că locul prăbușirii era la doar câteva sute de metri de clădirile rezidențiale din orașul Perm. Una dintre locuitoarele de acolo a mărturisit, conform BBC, că suflul exploziei a aruncat-o pur și simplu din pat. De asemenea, Transiberianul, linia ferată care face legătura între cele două părți ale Rusiei, a fost afectată de explozia avionului și a trebuit închisă temporar. Vladimir Markin, purtătorul de cuvânt al Comitetului de Investigații al procuraturii federale, a declarat că cea mai probabilă cauză a prăbușirii avionului o constituie o problemă tehnică. Autoritățile au ajuns la această concluzie bazându-se și pe declarațiile martorilor, conform cărora avionul se îndrepta spre sol într-un unghi cu înclinație mare, de 30-40 de grade, ceea ce demonstrează că echipajul deja nu îl mai controla. Ceea ce e și mai tragic e faptul că oamenii aflați la bord au fost la doar câteva minute de a scăpa, asta pentru că aeronava s-a prăbușit chiar în apropierea aeroportului din această regiune muntoasă. Prăbușirea vine la ceva mai puțin de 2 ani de la o altă tragedie aviatică în care a fost implicat un avion al unei companii rusești, după prăbușirea, în Ucraina, a unui Tupolev-154, eveniment soldat cu moartea a 170 de oameni.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.