Home În Lume Precizările MAE privind actualizarea condiţiilor de intrare pe teritoriul Belgiei

Precizările MAE privind actualizarea condiţiilor de intrare pe teritoriul Belgiei

DISTRIBUIŢI

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în cursul zilei de ieri, 12 iulie a.c., autorităţile belgiene au anunţat noile măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Regatului Belgiei, măsuri care au intrat deja în vigoare începând de ieri, imediat după momentul publicării acestora. Condiţiile de intrare vizează clasificarea statelor de provenienţă a persoanelor care doresc să intre în Regatul Belgiei, pe trei categorii: zona verde – fără măsuri speciale, zona portocalie – autorităţile belgiene pot stabili măsuri specifice (la acest moment se recomandă vigilenţă crescută) şi zona roşie – carantină obligatorie şi testare la intrarea pe teritoriul Belgiei.

Conform informaţiilor comunicate public de către autorităţile belgiene, România a fost inclusă pe lista statelor din zona portocalie. Astfel, cetăţenilor care intră din România în Regatul Belgiei în scop turistic (călătorie neesenţială), începând cu data de 13 iulie a.c., li se recomandă vigilenţă crescută privind prevenirea şi apariţia unor simptome asociate infecţiei cu COVID-19.

Totodată, MAE recomandă cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în Belgia consultarea informaţiilor publicate pe site-ul autorităţilor belgiene – https://diplomatie.belgium.be/en.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040 şi +32 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice +32(0)2 344 0854.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51902 , http://bruxelles.mae.ro/ şi https://www.mae.ro/.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.