Home În Lume Pretul corect pentru Europa

Pretul corect pentru Europa

DISTRIBUIŢI

La final de mandat in fruntea UE, controversat dupa cei mai multi comentatori, seful guvernului italian se vede in situatia de a primi o grea lovitura de la presedintele Carlo Azelio Ciampi, care a retrimis parlamentului spre reexaminare mult-disputatul proiect de lege al audio-vizualului elaborat de actualul guvern. In lipsa acestei legi, Berlusconi este nevoit sa vanda Rete 4, unul dintre cele trei canale de televiziune pe care le detine familia sa in proprietate, pana la sfarsitul acestui an. Fapt care face guvernul sa ia in calcul anularea acestei obligativitati prin intermediul unui decret-lege, un fel de echivalent al ordonantelor de urgenta uzitata pe malurile Dambovitei. Argumentul invocat este acela al pluralitatii mijloacelor de informare, precum si acela al disparitiei celor aproximativ 1.000 de locuri de munca. Miza este insa mult mai mare. Anul viitor, politicienii europeni se vor confrunta pentru alte mandate de patru ani in Parlamentul European, iar media este unul dintre instrumentele de care o campanie electorala nu se poate lipsi. Deja, pregatirile pentru campania care se va sfarsi inainte de alegerile din luna iunie sunt avansate.

100 milioane de euro, la aceasta cifra au estimat strategii premierului italian costul total al campaniei pe care o pune la cale Forza Italia, partidul creat de Berlusconi la sfarsitul anilor *80. Dupa ce acum cateva zile a confirmat ca va candida pentru polul de dreapta la legislativele din Italia din 2006, Berlusconi se pregateste deja, spune presa din Peninsula, sa se afiseze si in fruntea listei Forza Italia pentru europene. Candidaturi separate din partea celor patru partide ale coalitiei ar fi varianta cea mai potrivita, au concluzionat strategii -Azzuri–lor, cum sunt supranumiti exponentii Forza Italia, intr-un moment in care si stanga italiana, mai fragmentata, se chinuieste sa ajunga sa cada de acord asupra listei unice. Presedintele Comisiei Europene, Romano Prodi, explica si el tot mai des ca, tehnic, o candidatura a sa – cap de lista – este posibila, chiar in situatia in care se afla. Berlusconi chiar spera in candidatura lui Prodi, pentru ca se considera mai popular.

Potrivit sondajelor, Forza Italia este creditata in acest moment cu 25 de procente, patru mai putin fata de 1999. Este, deci, nevoie de o strategie cat mai eficace, a se intelege si un efort financiar fara precedent. Suta de milioane de euro estimata este considerabila, dar ar face fata nevoilor: benere imense, pentru care spatiile au fost deja inchiriate in cantitati mari, dupa cum scriu ziarele de la Roma, pentru ca adversarii sa nu mai poata pune mana pe ele. Mai departe, e nevoie de sondaje cat mai profesioniste, cheltuielile pentru manifestatiile electorale care trebuie musai organizate si care pentru Forza Italia trebuie sa fie mai mult decat originale. Nu trebuie uitat ca este nevoie de diferite alte materiale, cum ar fi scrisorile catre fiecare alegator, brosuri si sms-uri care trebuie si ele expediate. Apoi, congresul de anul viitor al partidului care va aproba listele, organizat in cele mai mici detalii pentru a -uimi-. Lista obligatorie mai cuprinde mici simboluri stilizate cu tricolorul italian, simbolul partidului, in numar de zeci de milioane, care sa contribuie la redescoperirea patriotismului.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.