Unul dintre cele mai delicate subiecte de disputa in dialogul Moscova-Washington din ultimii zece ani, extinderea Aliantei Nord-Atlantice spre granitele de rasarit ale Rusiei va constitui, de buna seama, o chestiune asupra careia Bush si Putin se vor opri indelung, fie si fara speranta transarii definitive a problemei. Dincolo de elemente anecdotice, precum pledoaria liderului moscovit pentru integrarea Rusiei in NATO, partile au o viziune destul de clara asupra propriilor interese, din acest punct de vedere, si este de asteptat ca ambii presedinti sa evite o intelegere concreta, mergand pe ideea ca, asa cum s-a intamplat la Madrid, in 1997, acordul sau dezacordul Rusiei privind extinderea Aliantei este doar o chestiune de principiu.
Oficialitatile de la Casa Alba si de pe Dealul Capitoliului se intrec, dupa atacurile de la 11 septembrie, sa promita ca nimic nu va sta in calea aderarii unor noi state est-europene in NATO. Camera Reprezentantilor a aprobat, deja, un proiect de lege prin care isi exprima sprijinul pentru includerea a sapte tari candidate – Romania, Bulgaria, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia si Lituania -, oferindu-le, chiar, un sprijin financiar simbolic pentru promovarea reformei militare.
Pentru SUA, aceste criterii au suferit, la randul lor, modificari substantiale dupa atentatele de la Washington si New York. Lumea este in razboi, iar aparitia unor noi focare de instabilitate si tensiune in estul Europei este tot ce-i -lipseste-, acum, Americii. Congresmeni si membri ai guvernului au declarat ca NATO are nevoie de tari cu o buna cunoastere a problemelor unor regiuni precum Balcanii, tari in masura sa previna aparitia unor noi -failed states-, ce nu pot fi guvernate, asa cum s-a intamplat deceniul trecut in Albania sau Bosnia.
Din aceasta perspectiva, rusii nu au nimic de obiectat. Problema lor, pana acum, era -amenintarea- reprezentata de extinderea NATO spre frontierele lor. Prin faptul ca a permis prezenta militara americana pe termen indefinit in spatiul rus de influenta in Asia Centrala, dupa declansarea ofensivei din Afganistan, Kremlinul lui Putin a dat de inteles ca aceasta nu mai este o problema. La randul lor, oficialitatile de la Washington isi dau, de doua luni, osteneala sa convinga Rusia ca -primejdia- nu mai vine de la Apus, ci de la Miazazi, iar o Alianta-prietena in coasta sa de la Vest va face doar sa alunge temerile de securitate ale Moscovei post-sovietice in aceasta regiune.
De la prabusirea URSS insa a trecut insa numai un deceniu, iar multi factori de influenta apropiati fostei si actualei administratii de la Kremlin – generali, ofiteri KGB – vor argumenta in felurite moduri impotriva extinderii NATO, -contrara intereselor nationale- ale Rusiei, in pofida rasturnarii de pozitie din partea lui Vladimir Putin. Macar pentru a domoli aceste critici, liderul de la Moscova ar putea spune ca nu are nimic impotriva largirii Aliantei, atat timp cat aceasta va fi limitata la un numar mic de tari. SUA au promis insa ca vor lua in calcul, pe baza performantelor individuale, fiecare stat candidat, de la tarile baltice pana la Bulgaria si Romania. Dar, din nou, nu este nevoie de un acord care sa lamureasca situatia: SUA au posibilitatea de a-i alege pe -cei mai buni-, iar acestia pot fi la fel de bine trei, cinci sau toate cele sapte tari candidate cu sperante de reusita la summit-ul de la Praga. Timp de gandire: un an.
