Lichidarea puterii oligarhiei ruse a fost unul dintre cele mai atractive puncte pentru electoratul Rusiei din campania prezidentiala a lui Vladimir Putin. Multi au si crezut in ea, iar dupa alegeri, Kremlinul a lasat impresia ca porneste sa si faca ce a promis. Doua ample campanii au adus primele confirmari si exista deja si doua victime: Vladimir Gusinski si Boris Berezovski. Cu toate acestea, dupa cum evolueaza raporturile dintre puterea de la Moscova si oligarhia rusa, alte campanii nu se intrevad. De la promisiunile electorale ale lui Vladimir Putin a trecut un an, iar timpul a demonstrat ca a trecut timpul luptelor impotriva oligarhiei omnipotente ruse.
-Oligarhia nu reprezinta un sir de nume, ci un sistem de relatii in care lumea afacerilor, puterea si presa ajung pe o singura mana. Lupta impotriva unor persoane nu are, prin urmare, nici un sens-, sustine liderul miscarii liberale -Iabloco-, Grigori Iavlinski. Adevarul sau il confirma si trecutul istoric relativ scurt al noii oligarhii ruse, dar si prezentul ei. Inainte ca Vladimir Putin sa-i fi pus gand rau – declarativ, desigur -, oligarhia in ascensiune a Rusiei ar fi putut muri la o data precisa, la 17 august 1998, la declansarea crahului financiar, la devalorizarea catastrofala a rublei, la prabusirea esafodajului financiar al Rusiei. Dar oligarhia nu a sucombat. Pentru ca este intr-adevar exact cum a definit-o Iavlinski, marii potentati informati de puterea de la Kremlin si-au transferat, din timp, conturile in strainatate. -Sistemul de relatii- mai invinsese in prealabil, spectaculos, prin sprijinirea candidaturii lui Boris Eltin la prezidentiale, soldata cu realegerea acestuia in fruntea Rusiei, in 1996. Magnatul Boris Berezovski a fost atunci felicitat public de alti sase mari potentati rusi, pentru ca a impiedicat -revenirea comunismului-. Acesta merita felicitari si pentru ce va urma. Sub presedintia lui Eltin, puterea a profitat din plin de resursele finaciare si mediatice ale catorva mari oameni de afaceri. La randul lor, au exploatat la sange -bunavointa- Kremlinului, obtinand credite privilegiate, regimuri fiscale favorizante, privatizari avantajoase. Doar ei.
Haosul perioadei Eltin s-a incheiat
Era in interesul oligarhiei ca retragerea -tarului Boris-, in august 1999, sa nu debalanseze lucrurile. S-a mers pe recomandarea lui Eltin de a sprijini succesorul desemnat de el si, in mod spectaculos,Vladimir Putin a ajuns, intr-adevar, presedinte interimar. A urmat, imediat, prinosul de recunostinta. In primul sau decret de intermar, Putin a asigurat imunitate intregii familii Eltin, implicata in mai multe afaceri necurate, si a castigat increderea oligarhiei. La alegerile din 23 martie 2000, a castigat si fotoliul prezidential, din primul tur. La scurt timp insa, a provocat cateva surprize de proportii. Dupa primele luni, a ordonat anchete impotriva gigantului petrolier LUKoil si a constructorului de automobile Avtovaz. Declansand si cercetari privind modul de privatizare a Norilsk Nickel, a alimentat temerile ca ar urmari revizuirea tuturor privatizarilor dubioase, din perioada 1992-1994. A fost un necesar exercitiu de putere, din care a iesit invingator. Oligarhia va sti ca discuta cu presedintele Rusiei, care nu e marioneta, dar care nici nu atenteaza la noile -imperii-. Oligarhia va sti ca haosul din perioada lui Eltin s-a incheiat. Aceste lucruri au fost clarificate de Putin in vara anului trecut, cand a convocat la Kremlin 21 dintre cei mai puternici oameni de afaceri rusi. Un armistitiu tacit a intrat atunci in vigoare: 1. In problemele puterii centrale si in marea politica nu se amesteca nimeni; 2. Oligarhia este lasata sa prospere, daca se ocupa doar de afacerile sale.
In slujba Kremlinului
Represaliile s-au oprit. De acest lucru au profitat in primul rand Mihail Friedman si Piotr Aven (Grupul Alfa), Alexandr Mamut (Banca MDM), Vladimir Potanin (Interros Holding), Mihai Hodorovski (Banca Menatep si Grupul Petrolier Iukos), care s-au detasat total de politica. Armistitiul este respectat si de Roman Abramovici, patronul companiei petroliere Sibneft, desi beneficiaza de un grad ridicat de imunitate. Devenit deosebit de influent pe ultima parte a presedintiei lui Eltin, acesta a tinut neaparat sa ajunga guvernator, din deputat de Ciukotka. Si-a atins scopul in decembrie 2000. De atunci, omul de afaceri de 34 de ani a devenit, cu acordul tacit al Kremlinului, prieten cu fostul sau adversar, Oleg Deripaska (patronul Sibal), cu care a creat holdingul Russki Aluminium, care controleaza 70 procente din piata aluminiului rusesc. Ingaduinta Kremlinului privind acapararea puterii locale de oligarhia rusa este exemplificata si de ascensiunea politica a lui Alexandr Kloponin, liderul gigantului metalurgic Norilsk Nickel. Acesta a ajuns guvernatorul Taimirului, o regiune siberiana slab populata, dar extrem de bogata in minereuri. Cele doua exemple confirma nu atat ascensiunea oligarhiei spre niveluri politice, ci mai degraba folosirea de catre Kremlin a posibilitatilor marilor oameni de afaceri in administrarea pragmatica a regiunilor indepartate si exploatarea potentialului lor economic. Acestea nici nu ar putea fi controlate eficient -de la centru-, in conditiile in care Moscova nu are nici mijloacele tehnice si nici oamenii potriviti. Armistitiul tacit intre Vladimir Putin si oligarhia rusa evolueaza si este pe cat de necesar, pe atat de firesc. Si dupa cum se petrec lucrurile, urmeaza o pace lunga si nu un razboi. Promisa anihilare, combatere, distrugere… a oligarhiei ruse este chiar mai putin decat o himera. Chestiunea, de fapt, nici nu se pune, deocamdata.
Selectul sindicat al miliardarilor
-Sindicatul- miliardarilor din Rusia numara 179 de membri, dintre care 27 sunt alesi in biroul executiv, pe o perioada de trei ani, afirma presa rusa. Doar nume de prestigiu: Anatoli Ciubais (SEU, monopolul energiei electrice), Mihai Friedman (Grupul Alfa), Alexandr Mamut (Banca MDM), Kakha Bendukidze (Uralmas), Oleg Deripaska (Sibirski Aluminium), Vladimir Potanin (Interros Holding)… Sindicatul urmeaza sa fie reorganizat pe sapte departamente, care sa emita propuneri de lege privind sectorul bancar, tarifele vamale, procedurile administrative etc. Acesta nu urmareste sa devina un sindicat al confruntarilor, pentru ca isi asuma greselile pe care nu doreste sa le mai repete. Sindicatul considera acum ca tentativele de monopolizare a Guvernului de catre marii afaceristi ai tarii a fost cea mai grava eroare comisa in ultimul deceniu. Oligarhia trebuie sa aiba un singur crez: proprietatea privata.
