Președintele ceh Milos Zeman i-a invitat pe șefii de stat ai puterilor învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial, între care și președintele rus Vladimir Putin, la ceremoniile prilejuite de împlinirea a 70 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare nazist de la Auschwitz, a anunțat președinția cehă, relatează AFP.
‘Invitațiile au fost adresate reprezentanților puterilor victorioase, cu ocazia unui forum internațional privind Holocaustul care se va desfășura sub auspiciile președintelui Zeman’, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției, Jiri Ovcacek. Praga așteaptă răspunsurile personalităților invitate ‘în săptămânile următoare’, a adăugat el.
Aceste comemorări, organizate pe 26 și 27 ianuarie de către Congresul European Evreiesc, vor include un forum la Praga și la Terezin (Theresienstadt), la care au fost invitați reprezentanții parlamentelor din 47 de țări, și o ‘parte politică’, potrivit secretarului Federației comunităților evreiești din Republica Cehă, Tomas Kraus.
‘Organizatorii polonezi au anunțat inițial că doresc să rezerve comemorările de la Auschwitz supraviețuitorilor Holocaustului, iar partea politică ar urma să aibă loc în Republica Cehă’, a declarat Kraus. ‘Invitațiile au fost adresate de către biroul președintelui ceh puterilor învingătoare, SUA, Rusia, Ucraina, Marea Britanie și Franța’, a precizat el.
Potrivit organizatorilor forumului ‘Let My People Live’, cancelarul german Angela Merkel se află de asemenea printre invitați. Cancelarul german, precum și președinții francez François Hollande, rus Vladimir Putin și ceh Milos Zeman vor susține discursuri la încheierea lucrărilor forumului.
Aproximativ 1,1 milioane de persoane, dintre care un milion de evrei din diferite țări din Europa, au fost ucise între 1940 și 1945 în lagărul de la Auschwitz-Birkenau construit de Germania nazistă în sudul Poloniei ocupate. Muzeul de la Auschwitz, devenit simbol al Holocaustului, este vizitat anual de peste un milion de persoane.