Trupele speciale britanice SAS si unitati antitero ale politiei vor securiza capitala nigeriana si punctele cheie de transport international din statul african, pe durata conferintei sefilor de guvern din Commonwealth din decembrie, urmare unui avertisment al serviciilor de informatii potrivit caruia Regina Elizabeth a II-a ar putea fi una dintre tintele Al-Qaida.
Desi neconfirmata la nivel oficial, dat fiind ca autoritatile de la Londra nu discuta niciodata aranjamentele de securitate pentru deplasarile reginei, prezenta SAS in Nigeria este considerata cea mai buna solutie pentru un monarh care nu isi schimba programul in functie de amenintarile teroriste.
Mai concret, datele adunate de serviciile de informatii si date publicitatii de cotidianul -The Telegraph- arata ca agenti Al-Qaida spera sa poata profita de slabiciunile serviciilor de securitate din Nigeria – tara musulmana – pentru a da lovitura in timpul reuniunii la varf. In replica, politia nigeriana a dat asigurari ca a pus la punct o retea de securitate care sa asigure protectia reginei.
-Guvernul federal (al Nigeriei – n.n.) ia foarte in serios aceasta amenintare. Nu glumesc deloc. Sunt doua aspecte ale problemei – grupurile din interiorul Nigeriei si cele din afara, care este foarte probabil sa colaboreze-, a declarat un ofiter international de securitate citat de -The Telegraph-. Chestiunea se complica in contextul in care, intr-un mesaj difuzat in februarie, Ussama bin Laden a caracterizat guvernul nigerian – si inca alte cinci, din Iordania, Maroc, Arabia Saudita, Pakistan si Yemen – drept prooccidental si a cerut musulmanilor sa il rastoarne prin orice mijloace.
Conferinta Commonwealth este programata sa inceapa pe 4 decembrie. Regina Elizabeth a II-a intentioneaza sa viziteze si cateva sate nigeriene pe perioada evenimentului, la care va participa de altfel si premierul Tony Blair.
Desi nu a actionat inca in vestul Africii, Al-Qaida este cunoscuta pentru bombardarea ambasadelor SUA din Kenya si Tanzania, din 1998, ca si a Hotelului Paradise din apropiere de Mombasa, Kenya, in noiembrie trecut. Reteaua terorista dispune, de asemenea, de baze in Somalia, scrie -The Telegraph-.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane