Home În Lume Regretele lui George Bush la final de mandat

Regretele lui George Bush la final de mandat

DISTRIBUIŢI

Președintele în exercițiu al SUA, George Bush, a declarat marți, într-un interviu acordat unei ziariste cu ocazia Zilei Veteranilor, că regretă unele vorbe pe care le-a aruncat în timpul mandatelor sale, îndeosebi pe cele în care făcea referire la războiul contra terorismului. "Regret unele lucruri pe care n-ar fi trebuit să le spun, cum sunt Çmort sau viuÈ și Çhai să-i vedemÈ. Soția mea mi-a zis: vezi, ai grijă ce vorbești ca președinte al SUA", a adăugat el. Un exemplu în acest sens este momentul de după atentatele de la 11 septembrie 2001, când președintele american a ordonat prinderea teroristului Osama bin Laden, "mort sau viu", dorind să se facă dreptate pentru țara sa, existând chiar și un afiș în vest pe care era scris acest lucru. Liderul de la Casa Albă realizează abia acum, la final de mandat, că uneori a vorbit mai mult decât trebuia și a făcut afirmații nedemne de un președinte american. Ne amintim cu toții de anul 2003, când, vorbind despre rebelii din Irak, a spus: "Unii consideră că situația este de așa natură că ne pot ataca acolo. Ei bine, să vină", motiv pentru care s-a ales cu multe critici din partea presei. Bush a amintit în interviu și de momentul de la 1 mai 2003, când a vorbit în fața unui banner pe care scria "Misiune îndeplinită", lăsând falsa impresie că el consideră încheiat războiul din Irak. La finalul interviului, liderul republican s-a declarat mulțumit de întrevederea sa de luni cu Obama, pe care a considerat-o relaxantă, spunând despre democrat că va crea o atmosferă de familie la Casa Albă și a menționat că intenționează să se întoarcă în Texas, la prietenii săi, dorind chiar să scrie o carte, în care să mărturisească ce greu i-a fost de multe ori să ia anumite decizii pentru America.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.