Se confirmă, din nou, că pentru președintele Traian Băsescu relațiile cu Republica Moldova sunt prioritatea nr. 1 în politica externă a României. Ca și în primul său mandat, cea dintâi vizită oficială pe care a făcut-o a fost peste Prut. De data aceasta, contextul este mult mai favorabil, dar și unul mai complex, mai incert. Noua conducere de la Chișinău, parcă pentru a recupera timpul pierdut, înaintează temerar pe cel puțin trei direcții salutare: adâncirea democrației, relații firești cu România și apropiere de structurile europene. În toate aceste direcții, de altfel complementare, Președinția României, dar și celelalte instituții ale statului român, răspund cu promptitudine inițiativelor Chișinăului și, element foarte important, nu supralicitează.
Bilanțul vizitei șefului statului român și a multor miniștri la Chișinău e mai consistent decât al oricărei alte vizite la un asemenea nivel. Acordul pentru micul trafic de frontieră intră în funcțiune și vor fi deblocate toate cele 12 acorduri în negociere și de la un moment dat înghețate, acordarea cetățeniei române celor în drept va depăși inerțiile și tărăgănările birocratice, vor fi lansate proiecte comune prin cele 130 de milioane de euro care vin de la UE, se preconizează un acord de parteneriat pentru integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană și lista poate continua.
Bucureștiul a găsit, în sfârșit, cheia în relațiile cu Chișinăul: cele două state de pe Prut se pot regăsi printr-o apartenență comună la Uniunea Europeană. Soluție logică, dar nu simplă. Pentru că mai este o cheie ce trebuie să funcționeze: relațiile specifice ale R. Moldova cu Federația Rusă. Poziția Rusiei, dar și a Ucrainei, nu pot fi ignorate în demersurile europene și de reglementare a problemei transnistrene ale Chișinăului. Apoi, chiar dacă, la inițiativa României, la Bruxelles s-a creat Grupul de acțiune europeană a R. Moldova, UE ezită încă să acorde acestui stat un tratament similar celui aplicat țărilor aspirante la integrare din Europa de sud-est.
Drumul spre Europa Unită al R. Moldova nu este așadar neted. Nici situația politică internă nu este pe deplin stabilizată, nici problemele economice și sociale ale republicii nu sunt ușoare. Forțele conservatoare, deși în regres, nu și-au spus ultimul cuvânt. Dar încrederea reciprocă, la nivel oficial, între cele două state ce vorbesc aceeași limbă s-a restabilit, există obiective și proiecte comune. Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu au fost evocați cu evlavie și de această dată, dar, spre deosebire de perioada euforică de la începutul anilor 1990, liderii politici ai celor două state sunt mult mai pragmatici, deși președintele României nu a ezitat să mărturisească faptul că are cu republica vecină o „relație de suflet“.
Legăturile emoționale cu vecinii de peste Prut nu pot și nu ar putea fi reprimate, dar ele trebuie dublate de înțelepciune politică în demersul delicat de apropiere firească a două state marcate în continuare de consecințele pactului Ribbentrop-Molotov. În această chestiune, șeful statului român și-a explicitat din nou, în modul cel mai clar, poziția.
