Home În Lume Republica Moldova îi cere Rusiei să își retragă trupele din Transnistria

Republica Moldova îi cere Rusiei să își retragă trupele din Transnistria

DISTRIBUIŢI

Rusia trebuie să-şi retragă forţa de menţinere a păcii din Transnistria, aceasta urmând să fie înlocuită cu o misiune civilă internaţională, a declarat joi, de la tribuna Adunării Generale a Naţiunilor Unite, ministrul de externe al Republicii Moldova, Natalia Gherman, informează Ria Novosti, citată de Agerpres.

 

Şefa diplomaţiei moldovene s-a pronunţat pentru reluarea cât mai rapidă a negocierilor cu privire la reglementarea transnistreană în formatul ‘5+2’ (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE plus UE şi SUA, ca observatori), relatează la rândul său agenţia de presă ITAR-TASS, citată de Agerpres. 

 

Gherman a subliniat în acest context că prezenţa forţelor ruse în Transnistria ‘creează obstacole suplimentare’ în avansarea procesului de pace.Ea a calificat drept ‘nejustificate’ restricţiile impuse de Rusia la importurile de produse din Republica Moldova şi a spus că în urma acestora au avut de suferit relaţiile comerciale ale Chişinăului cu toate ţările din CSI (Comunitatea Statelor Independente).’Sperăm că dialogul care continuă cu partenerii noştri ruşi, în baza normelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) şi CSI, va contribui la reluarea unor relaţii comerciale normale’, a spus ministrul moldovean de externe.

 

În acelaşi timp, Natalia Gherman a adresat mulţumiri Uniunii Europene pentru sprijinul acordat Chişinăului în eforturile sale de a minimiza impactul acestor restricţii şi taxe vamale.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.