O româncă de 25 de ani care se prostitua în bordelul „Rotes Haus” din Osnabrück, Germania, a fost înjunghiată mortal. Crima a fost înfăptuită de un client, potrivit ziarului Bild.
Ucigaşul a venit cu o pălărie de cowboy pe cap şi o pungă de plastic albă în jurul orei 20.15 la bordel. Între 10 şi 20 de tinere aşteaptă în fiecare seară clienţi la Rotes Haus. Criminalul a ales-o pe Lilly, o româncă blondă.
„Venise pentru prima oară aici”, a spus un angajat al bordelului.
Amândoi s-au învoit repede şi s-au retras împreună într-o cameră. După ce a trecut o jumătate de oră, colegele au început să se îngrijoreze. Prostituatele din „Rotes Haus” nu stau cu un client atât de mult timp. Una dintre ele s-a dus să vadă ce se întâmplă şi a descoperit-o pe româncă zăcând fără suflare.
Anchetatorii l-au identificat pe criminal ca fiind un tânăr de 22 de ani din Maroc.