Acum, după ce prof. Paul Dobrescu l-a lămurit pe cititorul romån, într-o carte recentă („Viclenia globalizării“), că globalizarea nu e tot una cu americanizarea, putem să ne întrebăm, mai decrispați unii, mai dezamăgiți alții, unde ne aflăm în acest trend global. Doctorul Ilie Șerbănescu spunea, la Fundația Titulescu, unde s-a dezbătut lucrarea, precum că în carte nu prea apare nici Romånia, nici Europa de Est, dar nici măcar Europa prea mult. Dreptate au, însă, și economistul, fost ministru și exeget al cărții Șerbănescu, și sociologul, fost consilier prezidențial și autor al cărții Dobrescu. Globalizarea ne cuprinde, în sfårșit, pe toți, nici un stat nu i se poate sustrage, decisiv este însă dacă din această oportunitate a dezvoltării iei și folosești ce trebuie sau nu, dacă exploatezi avantajele și eviți riscurile și ponoasele sau nu. Or, în această privință, partea noastră de lume nu excelează ca forță „emergentă“, cum se zice mai nou. Europa se opintește sublim de vreo jumătate de secol să ajungă la mult-visata Europă Unită, lucrare uriașă, pasionantă, istorică, singulară (dacă nu am lua în seamă și aventura creării Statelor Unite). Dar Europa mai are mult de făcut pånă a-și împlini visul.
Și dacă nu e americanizare, ce e de fapt globalizarea? Ea trebuie văzută în conexiune cu dezvoltarea, spune autorul cărții. „Globalizarea definește și fixează cadrul economic al societății contemporane, particularitățile dezvoltării în zilele noastre“. Globalizarea îi servește „pe cei care au știut să se integreze mai bine cerințelor noului proces și, astfel, să-l pună la lucru, să-l folosească în beneficiul propriu“. De globalizare au ajuns să se folosească, mai bine decåt America, statul fanion care a declanșat-o, state cum sunt China, India, Brazilia, „tigrii asiatici“ etc.
Unde-ar fi Romånia în globalizare? Pe înțeles vorbind, cum ar spune un personaj de-al lui Caragiale, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Un Index of Globalization pe 2009 ne situează pe locul 39 dintr-un total de 93 de state, adică în treimea superioară, dacă presupunem că și restul de peste 100 de state, neincluse în clasament, sunt mai jos ca noi. Pe locul 39 după criterii economice, sociale și politice. Dar la economie suntem pe locul 44, la social pe 72. Politicul e cel ce ne ridică în clasamentul mondial! Senzațional! Dar trist, căci era preferabil să fim „mai sus“ la celelalte. Cu ce ne încălzește că stăm mai bine la politic (și cu politica noastră!) decåt, bunăoară, Cehia, Bulgaria, Croația ori Slovenia, dacă la capitole ce țin de viață de zi cu zi a omului suntem în poziții subalterne.
În „coada“ ce s-a format la globalizare, Romånia e imediat după Israel și în fața Islandei. Companie onorabilă. Dar „mai în față“ sunt Ungaria (locul 10), Cehia (12), Slovacia (16), Polonia (23), Bulgaria (32). În urmă, între alții, Rusia(42), Ucraina (46), Serbia (51), R. Moldova (60), China (63) etc.
Derutant clasament, nu știi dacă e bine să fii mai în față sau mai la coadă. Mai ales că pe primul loc în acest clasament mondial se află – cine credeți? – Belgia, statul care stă să se spargă, dar și statul a cărui capitală e capitala Europei Unite. E ceva simbolic aici sau scenarită vulgară?
Bun clasament, chiar și ca joc de societate, aș zice (Statele Unite, la globalizare per total, sunt abia pe locul 27, după Estonia). Mai de folos ar fi însă un top din care să se vadă în ce măsură te ajuți cu globalizarea și cåt pierzi de pe urma ei. Mai bine că nu știm de un asemenea clasament, ne-am måhni.
