Lumea-i cum este
Președintele Traian Băsescu a sintetizat tranșant, esențial și cu o sinceritate dezarmantă escala la București a turneului european al vicepreședintelui american Joe Biden: „nimic nu s-a schimbat“ în relațiile bilaterale. Dar ce Doamne iartă-mă, ar fi putut să se schimbe? Și, mai ales, ce a adus sau ar fi putut aduce nou această vizită?
Vizita, convorbirile, declarațiile publice au decurs previzibil, de fapt au confirmat cursul de pånă acum și estimările despre evoluțiile ulterioare. Parteneriatul strategic Romånia-SUA merge înainte, vectorul lor fiind tot cel militar. Implicarea militară a Romåniei în Afganistan și Irak a fost în mod constant primul element evocat de cei doi. Vicepreședintele american a spus că Romånia a primit „cu mare bucurie“ și „cu brațele deschise“ noua variantă de scut spațial american în această parte de lume. Nu știu, totuși, să fi fost vreo referire publică de remarcat a Bucureștiului oficial la acest proiect, mai ales că el nici nu ne este, nici nouă, nici altcuiva, cunoscut (unii scriu prin presă că radarul scutului ar putea fi instalat eventual în România, dar Biden nici n-a infirmat, nici n-a confirmat, iar presei nu i s-a dat prilejul să pună vreo întrebare în chestiune). La capitolul de securitate, notabil ar mai fi poate afirmarea explicită de către Biden a principiului muschetarilor (art. 5 din Carta Atlanticului) ca principiu viabil și în relațiile bilaterale Romånia-SUA.
În partea privitoare la cooperarea economică, vicepreședintele american a vorbit despre depășirea în comun a crizei economice (dar cum oare în mod concret?), despre proiectele energetice, prin Romånia, care să reducă dependența în materie a Europei de Rusia, despre investiții americane (care, în afară de Bechtel?), iar președintele Băsescu a atras atenția că apartenența la NATO, adică securitatea Romåniei, „costă“. Știam. Despre eliminarea vizelor de călătorie în SUA, pentru romåni, nimic, nici unul, nici altul. Despre relațiile Romåniei cu Rusia („puntea“ despre care vorbea atåt de frumos fostul președinte Bush), președintele Băsescu și-a făcut un fel de mea culpa : trebuie relații pragmatice cu Rusia (a cåta oară ni se spune acest lucru, relații pragmatice, și ce s-a făcut pånă acum?). Ne trebuie așadar relații pragmatice și cu Rusia, și cu Turcia, căci știm că proiectele romånești privitoare la Marea Neagră, care n-au ținut seama nici de Rusia, nici de Turcia, au eșuat, iar vicepreședintele american nici n-a pronunțat la București vorbele Marea Neagră. Cum iarăși era de așteptat, vicepreședintele Biden ne-a liniștit că SUA nu vor stabili cu nimeni nimic în ce ne privește, peste capul nostru, al „noilor europeni“, și că „a venit timpul Europei Centrale“ (ca să facem ce?).
Mici satisfacții, după această vizită, putem totuși avea: Romånia a fost inclusă și ea ca etapă în „turneul de consolare“ al vicepreședintelui SUA, conceput special pentru Polonia și Cehia. De ce, rămåne de văzut (de ce n-au fost incluse de pildă și Ungaria, Bulgaria etc?). Apoi, discursul „programatic“ pentru întreaga Europa Centrală și de Est a fost rostit la București. În sfårșit, am mai aflat cu această ocazie din sursa pe deplin avizată a vicepreședintelui SUA că legătura între președintele Romåniei (care va fi el) și președintele Obama va funcționa pe filiera Gitenstein-Biden. Cam atåt.
