O anchetă a fost demarată în orașul Krasnodar, din sudul Rusiei, privind acuzațiile de fraudă la o secție de vot, care ar fi fost comisă în cursul alegerilor legislative de la 4 decembrie, au anunțat vineri anchetatorii. Aceasta este prima investigație în urma alegerilor, care au fost marcate de numeroase acuzații de fraude în favoarea partidului Rusia Unită, al premierului Vladimir Putin.
Ancheta a fost lansată în urma plângerii unui candidat al partidului naționalist LDPR, care a afirmat că a văzut aproape 100 de buletine de vot "împăturite, ca și cum ar fi fost plasate acolo simultan", când a fost deschisă urna. El a precizat că toate acele buletine de vot erau în favoarea partidului Rusia Unită.
Organizația independentă rusă de monitorizare a alegerilor Golos a anunțat că a înregistrat peste 7.000 de cazuri de fraude în timpul scrutinului.
Observatorii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) au declarat, după scrutin, că au descoperit "încălcări procedurale flagrante" și "indicații serioase de umplere a urnelor".
Georgiana Morosan