Home În Lume Rusia: Embargo la produsele de cofetărie din Ucraina

Rusia: Embargo la produsele de cofetărie din Ucraina

DISTRIBUIŢI

Serviciul federal de supraveghere fitosanitară al Rusiei (Rospotrebnadzor) a decis să suspende, începând de vineri, 5 septembrie, importurile de produse de cofetărie din Ucraina, a anunțat instituția menționată, citată de agenția de presă Ria Novosti, scrie Agerpres.

Oficiali ai acestui serviciu, care se ocupă de protecția consumatorului în Rusia, susțin că au fost detectate ‘nereguli în producția’ ciocolatei la fabrica ‘Konti’ și la compania ‘ABK’ din Ucraina. Mai exact, responsabilii ruși susțin că au detectat încălcări ale legislației în domeniul protecției consumatorului (cerințe contradictorii în etichetarea produselor).

În virtutea acestui fapt, Rospotrebnadzor a luat decizia ca începând de vineri să suspende importurile de produse de cofetărie ucrainene pe teritoriul Federației Ruse, potrivit Agerpres.

Anterior, Rospotrebnadzor a interzis unele importuri alimentare din Ucraina, inclusiv băuturi alcoolice, pe fondul conflictului armat din sud-estul acestei țări.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.