Statele Unite și Rusia au ajuns sâmbătă la o înțelegere de cooperare practică, căzând de acord să lucreze împreună pentru combaterea anumitor probleme, în ciuda divergențelor existente între cele două țări. "Cei doi președinți au relevat că divergențele persistă în relațiile noastre, dar o voință unanimă există – și președintele Bush a spus-o – pentru a nu rămâne ancorați în asemenea probleme care există în continuare între două mari puteri", a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Președintele american, George Bush, și cel rus, Dimitri Medvedev, s-au întâlnit cu ocazia summitului Forumului de cooperare economică Asia-Pacific (APEC) de la Lima, încheiat ieri și care era dedicat combaterii crizei economice mondiale. Bush este optimist și consideră că diferențele dintre cele două țări nu trebuie să fie o piedică pentru rezolvarea unor probleme importante, care necesită o voință comună de partea ambelor părți. Cei doi s-au înțeles să gestioneze la modul practic problemele prioritare pentru SUA și Rusia, dar și pentru lumea întreagă. Un exemplu concludent al ministrului Lavrov se referă la acordul încheiat cu Secretarul de Stat american Condoleezza Rice, privind cooperarea în lupta contra pirateriei în coastele Somaliei. Cel mai important punct asupra căruia s-au înțeles cei doi lideri se referă la dosarul iranian, pentru care va fi nevoie de o cooperare și din partea noii administrații a lui Obama. Purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, Dana Perino, a calificat întâlnirea drept una cordială, onestă și directă, la care s-a discutat despre o varietate de probleme, printre care și cea a Georgiei, capitol la care încă mai există diferențe de opinie între cei doi președinți.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane