Ministrul de interne al sarbilor din Bosnia, Perica Bundalo, si-a dat demisia, in urma ultimelor incidente violente, de ieri, de la Banja Luka. Conform bilantului Politiei, acestea s-au soldat cu cel putin 30 de raniti, dintre care 18 musulmani, 11 sarbi si inca o persoana a carei etnie nu a fost precizata. Guvernul Republicii Srpska a anuntat ca nu va lua o decizie in ceea ce priveste demisia ministrului pana cand nu se vor afla rezultatele anchetei ordonate de autoritati, in ceea ce priveste actele de violenta. Comandantul Politiei din Banja Luka, Vladimir Tutus, si-a prezentat si el demisia, asupra careia se va pronunta premierul Republicii Srpska, Mladen Ivanici. Incidentele au fost provocate de cele cateva mii de sarbi bosniaci, care au manifestat, luni, pentru a impiedica punerea pietrei de temelie a primei moschei reconstruite la Banja Luka, dupa incheierea conflictului bosniac. Circa 300 de musulmani si reprezentanti ai comunitatii internationale, invitati la ceremonie, au ramas blocati intreaga dupa-amiaza in cladirea comunitatii islamice, din cauza manifestantilor, si au fost evacuati de fortele speciale ale Politiei Republicii Srpska.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane