Aproape 200 de sefi de stat si de guvern sunt asteptati la cea de-a 61-a Adunare Generala a ONU, ale carei lucrari au inceput ieri la New York. Secretarul general al ONU, Kofi Annan, a apreciat ca se vor dezbate toate problemele presante de importanta globala. Printre acestea, locuri importante sunt detinute de conflictele din Liban, Kosovo si Iran. Presedintele american, George W. Bush, va deschide astazi dezbaterile, impreuna cu omologii sai din Franta, Finalanda, Polonia, Africa de Sud, Pakistan si Brazilia. Bush a declarat ca va cere ONU sa sanctioneze Iranul pentru programul sau nuclear, refuzand sa se intalneasca insa cu liderul Mahmoud Ahmadinejad. Acesta din urma va vorbi, de asemenea, in fata adunarii, dar mult mai tarziu, tocmai pentru a nu se intersecta cu presedintele american, dupa cum a declarat un oficial de la Casa Alba. Vehementa lui Bush se loveste insa de apelul presedintelui francez, Jacques Chirac, la dialog, acesta precizand ca nu crede in sanctiunile aplicate Iranului, ci este convins ca o solutie poate veni doar de pe urma dialogului. -Iranul este o natiune mare si cred ca putem gasi solutii stand de vorba-, a declarat Chirac pentru postul de radio Europa-1. Presedintele SUA s-a intalnit ieri cu premierul malaezian si presedintii din El Salvador, Honduras si Tanzania pentru a sublinia importanta sistemelor democratice. Sosirea liderului de la Casa Alba la New York a starnit insa numeroase proteste, sute de americani manifestand impotriva continuarii razboiului din Irak. Bush are programata o intalnire cu presedintele irakian in cursul zilei de azi.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane