În această perioadă în care amenințările teroriștilor ce fac parte din Statul Islamic sunt tot mai puternice, refugiații printre care se infiltrează islamiști radicali gata să se detoneze și deși mandatul său urma să se încheie abia peste câțiva ani, șeful Serviciului de Informații Externe din Germania, BND, Gerhard Schindler, 63 de ani, va părăsi această funcție la 1 iulie, urmând să fie înlocuit cu Bruno Kahl, înalt responsabil în Ministerul de Finanțe.
„BND se va confrunta cu provocări majore în următorii ani, ce vor cuprinde toate aspectele activității sale. Acestea se referă la evoluția misiunii sale în lumina modificării provocărilor de securitate, modernizării agenției la nivel tehnic și de personal, consecințelor organizaționale și juridice decurgând din ancheta parlamentară asupra NSA și din mutarea unei mari părți a BND din sediul de la Pullach la Berlin”, a precizat într-un scurt comunicat Peter Altmaier, ministrul pentru Cancelaria federală.
Se pare că Schindler care a condus din 2012 BND ar fi bolnav de mai multe luni.