Home În Lume Shimon Peres cere implicarea SUA in pacea Orientului Mijlociu

Shimon Peres cere implicarea SUA in pacea Orientului Mijlociu

DISTRIBUIŢI

Un palestinian a fost impuscat mortal si alti 12 au fost raniti de trupele israeliene, ieri dimineata, dupa ce acestea au intrat cu forta intr-o tabara de refugiati din Fasia Gaza. Incidentul s-a produs dupa ce ministrul de externe, Shimon Peres, a solicitat, in cadrul negocierilor de la Washington, ajutorul Statelor Unite pentru a pune la punct un plan de incetare a focului in teritoriile palestiniene. Peres a avut, ieri, intrevederi cu secretarul de stat Colin Powell, iar in cursul zilei de astazi se va intalni cu presedintele Bush. Acest ultim efort de a se ajunge la un acord in ceea ce priveste incetarea focului face parte din planul de pace egipteano-iordanian, potrivit caruia israelienii si palestinienii ar trebui sa mentina timp de o luna un armistitiu, urmand ca apoi sa se treaca la negocierile de pace. De asemenea, Peres a dat asigurari ca liderul palestinian, Yasser Arafat, ramane un partener pentru negocierile de pace, in ciuda valului de violente actual. Totodata, acesta a precizat ca Israelul este pregatit sa ridice restrictiile in ceea ce priveste libera circulatie si dreptul la munca al palestinienilor pe teritoriul israelian si, de asemenea, sa ia in considerare si alte masuri precum demararea unor proiecte in ceea ce priveste canalizarea si energia electrica in teritoriile palestiniene. Pe de alta parte, negociatorul palestinan Saeb Erakat l-a acuzat, marti, pe ministrul israelian Shimon Peres ca nu respecta angajamentul de ridicare partiala a restrictiilor impuse palestinienilor. -Ceea ce auzim noi sunt declaratii acordate presei si pentru opinia publica. In realitate, situatia din teren este diferita-, a declarat Erakat.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.