Lumea-i cum este
Înțeleaptă, regula democrației care îngăduie un răgaz de gândire cetățeanului înainte de a-și da, lucid și responsabil, votul. Sunt două zile în care vacarmul campaniei s-a stins, iar el poate cugeta pe îndelete la vorbele cu miez ale matadorilor politici ai nației. Multe vorbe înțelepte, pe care cineva le-a cuprins, mai pe înțelesul tuturor, în spusele unui concetățean de-al nostru de pe la 1900, la fapt de seară, pe o uliță bucureșteană. Amicul Nae este imbatabil în a rezuma „situațiunea“.
Criza? „Este o criză, care, ascultă-mă pe mine, că dvs. nu știți, care, mă-nțelegi, statul cum a devenit acuma, eu după cum văd ce se petrece, că nu sunt prost, înțeleg și eu atâta lucru, fiindcă nu mai merge cu sistema asta, care, când te gândești, te-apucă groaza, monșer, groaza!“ Împrumutul? „Aia-i aia, care știi dumneata de câte ori am spus eu, că o să se-nfunde odată cu cheltuielile nebunești, care pot pentru ca să zic că nicio țară nu s-a mai întâmplat, pentru ca să vie și să zică la un moment: nu mai am drept ca să mă împrumut fără voia dumitale! Care atunci însemnează că nu mai ești independent nici la tine acasă, după ce ți-ai vărsat sângele ca să ajungem pentru ca să aibă fortificații și să poți zice la un moment dat: până aci! Nu permit!“
Guvern de coaliție? „Las’ că și guvernul… Dumnezeu îl știe și pe el, care toate gazetele urlă în fiecare zi despre criza ministerială, pentru că nu se-mpacă, și numa intrigi și la conservatori, și la liberali, în loc să facă un guvern de coaliție, cu toți bărbații de stat, care să le zică regele, mă-nțelegi, serios: vă ordon pentru ca să limpeziți situațiunea, fincă așa nu poate pentru ca să meargă, ca dumneata să tragi încolo și dumnealui încoace, fincă, niciodată nu s-a-ntâmplat în alte țări, nici pe vremea fanarioților, putem pentru ca să zicem, nici înainte de independența, în detrimentul prestigiului, care trebuie toți să lupte, dacă e vorba să aibă pretenții de oameni politici“.
Economii? „Hm! Zice că face economii… mofturi! Și cu bugetul încărcat cu treizeci și șase de milioane, care mă prinz cu dumneata pe ce poftești că nu poate pentru ca să fie o realitate“. Solutia? „Știi ce-ar trebui la noi? (…) O tiranie ca în Rusia… Nu mai merge, mă-nțelegi, constituția, care aceea ce vezi că se petrece, nu poți pentru că…“
Situațiunea de la 1900 fix este situațiunea aproape fix din anul de grație 2009.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane