Home În Lume Soldatii americani mor pe capete in Afganistan

Soldatii americani mor pe capete in Afganistan

DISTRIBUIŢI

Pentru prima data de la inceputul operatiunilor militare americane impotriva Afganistanului, presa pakistaneza vorbeste despre pierderi de vieti omenesti in randul comandourilor SUA, in cursul infruntarilor cu luptatorii talibani.

Publicatia -Frontier Post- preia in numarul sau de ieri declaratiilor unor surse oficiale de la Islamabad potrivit carora 26 de militari americani si-au pierdut viata in noaptea de luni spre marti, in atacul asupra unei baze Al-Qaida din apropiere de Kandahar, despre care se credea ca il adaposteste pe Bin Laden. Publicatia mentionata relateaza ca, nereusind sa il descopere in ascunzatoare pe teroristul saudit sau alti membri ai gruparii sale, unitatile americane de elita au incercat sa se retraga spre elicoptere, moment in care un grup de talibani a deschis focul asupra lor.

Talibanii sustin ca, in timpul atacului, ar fi reusit sa loveasca si un bombardier B-52, aflat la mica inaltime, prabusit ulterior in apropiere de Dalbandin. Unele surse, citate de -The Frontier Post-, vorbesc despre 45 de morti americani si de un numar aproximativ egal de victime in randul talibanilor.

Cadavrele militarilor americani au fost recuperate o zi mai tarziu si aduse la Jacobabad, in provincia Belucistan, una dintre cele trei baze militare pakistaneze aflate la dispozitia SUA, de unde urmeaza a fi trimise in Statele Unite.

Alte 18 trupuri neinsufletite, aflate intr-un spital din Quetta, vor fi trimise curand in Statele Unite, mai relateaza -Frontier Post-, precizand ca -acesti soldati si-au pierdut viata in timpul operatiunilor militare, nu in diverse accidente-. Mai mult, surse din Quetta sustin ca, de cateva saptamani, in localitate ajung zilnic trupuri neinsufletite ale soldatilor americane, dintre care o parte a fost deja trimisa acasa.

Criza la Pentagon

Dezvaluirile -Frontier Post- pun pe jar Pentagonul, care cu chiu-cu vai a recunoscut recent ranirea a 31 dintre militarii sai in timpul operatiunilor din Afganistan, dar numai dupa ce presa internationala s-a incapatanat sa publice articol dupa articol referitor la acest subiect. Contracararea informatiilor aparute in presa pakistaneza va fi extrem de dificila, daca nu chiar imposibila pentru Departamentul Apararii, care se vede confruntat acum cu cea mai importanta criza de la inceputul bombardamentelor impotriva talibanilor.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.