Un expert informatic al armatei americane a afirmat luni că 10.000 de documente ale Departamentului de Stat au fost găsite în computerul utilizat de Bradley Manning, dar că acestea nu fuseseră transmise site-ului WikiLeaks. David Shaver a depus mărturie în cadrul audierii de la baza militară din Fort Meade, în apropiere de Washington, desfășurată pentru a stabili dacă tânărul soldat trebuie să apară în fața curții marțiale unde riscă închisoarea pe viață pentru complicitate cu inamicul. Audierea care a început vineri nu vizează stabilirea vinovăției acestuia. Bradley Manning, în vârstă de 24 de ani, fost analist de informații în Irak, este acuzat că a transmis către WikiLeaks între noiembrie 2009 și mai 2010 documente militare americane privind războaiele din Irak și Afganistan, precum și 260.000 de scrisori diplomatice ale Departamentului de Stat.
Georgiana Moroșan