Cardul de pescarusi albi trece pe deasupra noastra, iar sunetele lor ascutite ne sageteaza urechile. Pasarile mari si grase, cu pene unsuroase, se invart in cercuri largi deasupra vaporului, apoi dispar la orizont, spre insula. Oamenii evita sa se uite unul la altul si fiecare se grabeste sa faca ceva, de teama sa nu fie nevoit sa vorbeasca cu cel de langa el. Despre insula si goana pescarusilor spre bucata de pamant, despre sunetele pe care le scot atunci cand simt mirosul mortii. Caci in Staten Island, intr-un loc ce se numeste premonitoriu -Fresh Kills- (-Vanaturi proaspete-), sute de oameni cauta de cateva zile prin gramada de moloz adusa de la World Trade Center, in cautarea nu doar a evidentelor de la locul crimei, ci si a partilor de cadavru ce vor ajuta la identificarea miilor de disparuti.
… Vaporul se apropie de tarm si cei doi marinari, care tot drumul au stat tacuti pe punte, langa noi, se reped sa arunce franghiile spre oamenii ce se agita langa apa murdara. Suntem aproape 25 de ziaristi si fotografi in grupul pestrit, insa nimeni nu scoate o vorba. Aceeasi tacere domneste si pe masura ce ne apropiem de tinta noastra, deasupra careia vedem rotindu-se stoluri mari de pasari. Ajungem in cateva minute. -Bine-ati venit la Fresh Kills!-, spune unul dintre fotografii acoperiti de aparate si de genti masive, iar un ranjet ii apare in coltul gurii.
Vorbele lor ne dau fiori, insa nimeni nu ezita. Intram in zona care, de cateva zile, a devenit una dintre cele mai tragice locuri din tara. Pe o suprafata imensa, careia nu-i vad marginile, o imagine de peisaj lunar. Sunt sute de carcase de masini de pompieri sau de politie, de gramezi de nisip, de sticla si otel, iar oameni, ce par astronauti in costumele lor albe, se misca incolo si incoace printre muntii de fieraraie.
Mirosul e infiorator si ne grabim sa ne punem mastile pe care ni le dau politistii. -Munca noastra e sinistra-, ne spune sergentul Ray Sheehan, din cadrul Unitatii Speciale a Politiei newyorkeze. Sute de detectivi din NYPD, de la FBI sau de la Serviciul Secret lucreaza de mai mult de o saptamana in Staten Island, cautand cu mainile in gramada de gunoi, sperand sa gaseasca o bucata de fier, un portofel sau o jumatate de mana care sa lamureasca, incetul cu incetul, drama de saptamana trecuta. -Pana acum, barjele au adus aproape 50.000 tone de moloz-, adauga sergentul si arata cu mana imensitatea din jur, insa privirea mea nu se poate desprinde de la costumul de protectie pe care il poarta, de la casca alba si manusile negre care-l transforma intr-un personaj dintr-un film futurist.
Imi surprinde privirea fixa si se explica. -Conditiile de aici sunt groaznice, iar cativa dintre noi au trebuit chiar sa renunte-, spune Sheehan, iar dupa cateva clipe de tacere adauga: -trebuie sa fii profesionist si sa nu te gandesti la oamenii ale caror trupuri zac aici-.
Ne invartim minute bune printre ramasitele unor masini de pompieri, atat de arse, ca sunt aproape de nerecunoscut. Langa ele, cativa oameni in alb, cu greble si lopeti in maini, se misca in siruri perfecte si de departe seamana cu tarani ce coasa pamantul. Din cand in cand, bucati de fier sau de lemn sunt aruncate intr-o masina, care seamana cu un aspirator gigantic, unde sunt tocate marunt. Mai incolo, un alt grup de detectivi, insotiti de cativa caini, isi dau din mana in mana bucati de fier, de piatra sau de plastic, intr-un ritual ce pare nesfarsit. Dupa aproape o jumatate de ora, omul care sta la marginea sirului face un semn spre cei masati in fata unui cort de campanie. -Au mai gasit ceva!-, spune unul dintre ofiteri si se repede cu un sac spre grupul ce a amutit. E o bucata dintr-un picior si pot sa vad pantoful de lac ce inca e prins de bucata de carne innegrita. -Pana acum am gasit aproape 300 de bucati de trupuri-, ne spune William Allee, seful detectivilor ce actioneaza in zona, si adauga ca cea mai inspaimantatoare descoperire a fost aceea a unui cap de barbat. -Am gasit insa si degete, picioare, maini si zeci de bucati de carne-, sopteste el, iar oamenii din jur se uita inspaimantati unii la altii. Deasupra noastra, pescarusii tipa ascutit, iar zgomotul lor ne face sa simtim fiori pe sira spinarii.
-Desi suntem veterani ai Departamentului, abia daca rezistam la imaginile pe care le vedem cate 12 ore in fiecare zi-, ne spune un politist ce conduce un vehicul minuscul, in care stau ingramaditi sacii albi cu resturi de cadavre. -Dar suntem pregatiti pentru asta si o sa ducem la capat intreaga treaba, chiar daca va dura luni de zile-, mai spune el si se indeparteaza.
Ne apropiem de cortul de campanie. In fata sa, un steag imens, flutura in vantul de septembrie, iar pe batul lung inca se mai vede adresa unde probabil fusese ridicat: -Liberty Plaza 1-, adica chiar in apropiere de locul dezastrului. -L-a adus unul dintre soferii de pe camioanele ce transporta molozul aici-, ne spune unul dintre ofiterii ce se afla langa cort. Vad ca isi scoate o tigara, insa nu o aprinde. Ne arata cu mana spre lazile de mancare si cutiile pline de sticle cu suc, ce sunt ingramadite in cort, insa toti fac semne ca -nu ne e foame, multumim-. Omul zambeste. -Tot ce vedeti aici e o munca incredibila-, spune locotenentul Jim Dellaverde, pompier din cadrul Departamentului din Linden (New Jersey). -E o munca pe care n-am visat ca o voi face vreodata, insa cineva trebuie sa puna cap la cap acest puzzle imens-, spune omul, moment in care unul dintre cele doua camioane frigorifice care stationeaza in apropiere isi ambaleaza motorul. -Vor duce cadavrele inapoi in Manhattan, unde vor fi examinate de criminologi si de specialisti-, explica Dellaverde.
Vantul incepe sa sufle mai tare, in timp ce pescarusii se invart in cercuri tot mai mici si coboara incet spre insula. -Cu putin efort, treci si peste momentele acestea grotesti-, spune pompierul si-si aprinde in sfarsit tigara. Se uita lung in zare, trage un fum puternic din Camelul alb si ne intreaba: -Stiti ce e insa cel mai greu? Seara, cand ajungi acasa, trebuie sa-ti imbratisezi copiii-.
