Presedintele american, George W. Bush, a vorbit Adunarii Generale a ONU, reunita in a 54-a sesiune, dupa care, venindu-i randul sa asculte discursurile celorlalti lideri mondiali, a ales calea cea mai usoara. Tocmai cand se pregatea si presedintele francez, Jacques Chirac, sa expuna pledoaria multipolarismului, George Bush junior s-a ridicat si a parasit sala. Fapt care nu a anulat totusi intalnirea programata intre Chirac si Bush, a treia de la razboiul irakian incoace. Presedintele francez este cel care a dorit sa arate ca, daca la nivel politic lucrurile nu sunt vazute mereu cu aceiasi ochi, in plan personal el si seful de la Casa Alba sunt in relatii cordiale. Discutia a durat 45 de minute, pe teren american, mai exact la sediul misiunii americane la ONU, vizavi de sediul ONU insusi. Potrivit surselor diplomatice, discutiile dintre cei doi nu au ajutat cu nimic cauzei americane in Irak, pentru ca fiecare dintre cei doi sefi de stat a tinut-o pe-a lui. Asteptata intalnire nu a fost, in ochii observatorilor, decat oglinda fidela a ceea ce s-a intamplat in plenul adunarii.
Dominata de discutiile pe tema irakiana, cu ricoseu spre reforma ONU, reuniunea anuala a delegatiilor statelor membre ale Natiunilor Unite a scos in evidenta diviziunile din sanul comunitatii internationale, iesite la iveala o data cu criza irakiana. De o parte, fapt de altfel asteptat, presedintele american, George W. Bush, care a interpretat o noua arie a necesitatii si oportunitatii interventiei din Irak, de partea cealalta, presedintele francez, Jacques Chirac, al carui discurs era asteptat cu mai mula nerabdare, data fiind relaxarea sa anterioara pe tema rezolutiei ONU, negociata de americani. In esenta, Chirac a criticat dur interventia anglo-americana in Irak, decretand, ca purtator de cuvant autodeclarat al opozitiei americane, ca acest razboi a aruncat ordinea internationala in criza. Un fel de continuare a discursului antilovituri preventive al secretarului general ONU, Kofi Annan.
George W. Bush insa isi aparase opera pusa in practica de oamenii de la Pentagon, cu explicatia ca -natiunile lumii trebuie sa dea dovada de intelepciune si sa opreasca amenintarile inainte ca ele sa produca efecte-.
Rolurile
Toate aceste diviziuni continua sa adanceasca ingrijorarile legate de felul in care Statele Unite vor reusi in continuare sa administreze Irakul, in conditiile in care, pe de o parte, ar avea nevoie de implicare militara suplimentara si de bani, dar fara sa cedeze controlul, iar Franta si aliatele sale insista, dupa cum a aratat inca o data Jacques Chirac, pe transferul mult mai rapid al puterii. Colin Powell spune ca mai repede de un an nu se poate, iar Chirac cere inmanarea simbolica a autoritatii in timp de o luna si cedarea efectiva a puterii in maximum noua luni. Tonului francez i s-au alaturat mai multi lideri de pe planeta, de la presedintele brazilian la cel indonezian, discursul lui Bush fiind, pe de alta parte, criticat inclusiv de catre autoritatile irakiene de tranzitie si, evident, de palestinieni. Mai mult, Germania, care nu voteaza in Consiliul de Securitate, dar care doreste sa se faca tot mai mult auzita, merge si ea pe mana Frantei, dar cancelarului Schroder pare sa i se fi distribuit, in urma miscarilor diplomatice de saptamana trecuta, rolul pacifistului, in opozitie cu conflictualul Chirac. Aseara, dupa intalnirea programata intre cancelarul Schroder si presedintele Bush, cei doi au declarat ca au reusit sa depaseasca diferentele de viziune pe tema irakiana, dar ajutorul pe care Germania este dispusa sa-l ofere se rezuma, asa cum fusese anuntat si pana acum, la instruirea fortelor de politie si militare irakiene. Cancelarul german era asteptat si el sa cuvanteze in plenul adunarii, primul cancelar care se adreseaza ONU dupa 1973. Se spune ca atitudinea mai concilianta a Berlinului ar avea ca explicatie nevoia de a fi sustinut de Washington in dorinta de a deveni membru permanent al Consiliului de Securitate, in perspectiva preconizatei reforme a ONU. Premierul italian, Silvio Berlusconi, a luat si el cuvantul, in numele Europei pe care o reprezinta. Acestuia pare sa i se fi distribuit rolul de -nebun- al lumii in actuala asezare a pieselor pe tabla de sah, care sa intre in actiune cand si unde este nevoie. Discursul sau s-a dorit a impaca pe toata lumea, subliniind si nevoia de reforma a ONU si de -suveranitate- a Irakului, draga europenilor, dar si cea a luptei antiteroriste care ameninta democratia, o cvasiobsesie americana.
Planul B
Mai departe, aseara, inca dimineata la Washington, era programata intalnirea troicii europene Chirac – Schroder – Putin, de la care se astepta conturarea unei linii pe care sa o sustina presedintele rus in fata celui american, care au programat la Camp David o intalnire prelungita vineri si sambata. De la care pare sa nu se spere insa mare lucru, dat fiind ca in mediile diplomatice se crede tot mai insistent ca deja rezolutia negociata de americani a pierdut batalia cu timpul, pentru ca Franta, cel putin, pare mai greu de convins ca niciodata si ca ar fi cazul cautarii unor solutii alternative. Daca ajutorul militar estimat de SUA la nivelul a miliarde de dolari in 2004, din partea posibililor viitori aliati, s-a transformat intr-o speranta de un singur miliard, dupa cum spun reprezentantii administratiei, Casa Alba incearca din raspunteri sa convinga macar pentru a primi intariri militare. Dar nici acest lucru nu este usor. India pare sa infrunte o puternica opozitie in interior in privinta trimiterii de trupe, dupa cum a recunoscut Colin Powell, ceva sperante ar fi din partea Pakistanului, Turciei si a Coreei de Sud.
Diplomatii spun ca solutia de compromis pentru o rezolutie ONU, pe care americanii mizeaza acum in viitorul ceva mai indepartat, ar fi un calendar precis de retragere a trupelor SUA din Irak si inlocuirea lor cu cele ale ONU, dublata de organizarea de alegeri si elaborarea unei constitutii. -Termenul realist- avansat de presedintele francez le da americanilor mici sperante.
