Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat de la Casa Albă, că este în curs de desfășurare o operaţiune militară contra Siriei efectuată împreună cu Franţa şi Regatul Unit.
Operațiunea reprezintă o pedepsire a regimului lui Bashar al-Assad pe care îl acuză de atac cu armă chimică contra civililor. Trump a susținut că e dat ordint forțelor armate ale SUA să lanseze lovituri precise asupra obiectivelor în care sea flă armele chimice ale dictatorului sirian.
Premierul britanic a anunțat de la Londra că nu există o altă soluție la folosirea forței iar preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat la Paris că Franța participă la operaţiunea în curs de desfășurare alături de SUA şi Regatul Unit, anunțând că nu tolerează „normalizarea utilizării armelor chimce”.
Loviturile efectuate de SUA, Franţa şi Regatul Unit au durat câteva ore, încetând în această dimineață, a anunțat generalul Joe Dunford, şeful Statului Major american.
El a ținut să precizeze că forțele aliate au avut grijă să nu atingă forţele ruse prezente în Siria dar că Moscova nu a fost avertizată înainte de intervenţie.
Bashar al-Assad a transmis un comunicat prin care a susținut că acțiunea celor trei țări va fi un insucces.