Șase zile de restricții, peste 20 de km de garduri de securitate, 9000 de ofițeri de poliție, lideri din peste 60 de țări ale lumii, sute de jurnaliști. Sunt doar câteva dintre cifrele anunțate înainte de Summitul Nato cu numărul 65.
Pe 4 și 5 septembrie 2014, Țara Galilor va găzdui summitul NATO, cea mai mare adunare a liderilor lumii. Președintele Barack Obama, cancelarul Angela Merkel, și președintele Francois Hollande sunt așteptați să participe, împreună cu lideri și miniștri din peste 60 de țări. Evenimentul marchează cea de-a 65-a aniversare a NATO.
Summitul vine în contextul situației din Ucraina și al încheierii celei mai lungi misiuni, cea din Afganistan și este considerat o oportunitate pentru a asigura statele membre de faptul că Organizația se află în continuare în prim planul acțiunilor de consolidare a stabilității într-o lume marcată de tensiuni. Summitul va avea loc la Celtic Manor, în Țara Galilor, stațiune care va fi închisă publicului pe perioada evenimentului.
Organizatorii au anunțat măsurile de securitate luate în vederea pregătirii evenimentului. Drumurile din Newport și Cardiff vor fi restricționate timp de 6 zile, peste 20 de km de garduri de securitate au fost ridicate în jurul zonei, 9000 de ofițeri de poliție din Anglia și Țara Galilor au fost recrutați pentru a servi ca forțe de pază pe perioada summit-ului. „Este de așteptat ca mai multe grupuri de demonstranți să protesteze pe perioada summit-ului, având în vedere că printre liderii care vor participa se află şi preşedintele american”, a declarat Chris Armitt, responsabilul cu securitatea pe perioada summit-ului. Ultima dată când Marea Britanie a organizat un summit NATO a fost acum 24 de ani, când Margaret Thatcher primea, la Londra, lideri din lumea intreaga.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este o alianță politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat la Washington la 4 aprilie 1949. În acest moment, NATO reunește 28 de state din Europa și America de Nord. Țările fondatoare sunt Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Olanda si SUA, iar sediul NATO se află la Bruxelles, în Belgia.