Summit-ul Ligii Arabe, care s-a incheiat ieri in capitala iordaniana, Amman, inseamna inceputul unei -noi ere-. O perioada in care liderii tarilor arabe isi vor asuma un rol mult mai activ. Cel putin asa a anuntat presedintele egiptean Hosni Mubarak, care a accentuat asupra faptului ca aspiratiile si asteptarile poporului arab trebuie intelese si respectate de catre liderii sai. Este nevoie de cooperare, a subliniat acesta, amintind ca actualul summit este primul care are loc dupa diferendele profunde ce au aparut intre liderii arabi dupa invazia Kuwaitului de catre Irak.
In pofida entuziasmului afisat de presedintele egiptean, summit-ul Ligii Arabe s-a incheiat fara a se ajunge la un acord in privinta viitoarei politici fata de Irak. Singurul lucru asupra caruia cei 22 de lideri arabi au convenit a fost infiintarea unui comitet condus de regele Iordaniei, Abdullah, care sa incerce sa gaseasca in viitorul apropiat o cale de compromis intre Irak si Kuwait. Bagdadul a cerut si cu aceasta ocazie ca Liga Araba sa formuleze o rezolutie prin care sa ceara ridicarea sanctiunilor impuse de Natiunile Unite. Mai mult, a insistat chiar ca tarile arabe sa incalce cu buna stiinta aceste sanctiuni.
Sharon este -un criminal care uraste tot ceea ce este legat de arabi-
Si chestiunea conflictului dintre Israel si Autoritatea Palestiniana a fost extrem de controversata la summit-ul de la Amman. Primele critici la adresa politicii noului Guvern israelian au venit din partea secretarului general al NATO, Kofi Annan: -Lumea intreaga are dreptul de a critica Israelul pentru ocuparea teritoriilor palestiniene si a celor siriene, precum si pentru raspunsul extrem de dur pe care l-a avut fata de Intifada. Pedeapsa colectiva, care a fost aplicata palestinienilor, nu a facut decat sa dea nastere la mai multa ura si disperare-. Presedintele sirian, Bashar Assad, a folosit termeni mai putin diplomatici pentru a caracteriza liderii de la Tel-Aviv. Premierul Ariel Sharon este -un criminal care uraste tot ceea ce este legat de arabi. Societatea israeliana este mai rasista decat cea nazista. Nu trebuie sa cadem in capcana de a lega cauzele noastre de numele persoanelor alese sa conduca poporul evreu-, a spus Assad. Surprinzator a fost discursul rostit de liderul libian, Muammar Gaddafi, care a propus ca Israelul sa faca parte din Liga Araba. Insa numai daca indeplineste trei conditii: toti palestinienii trebuie sa se intoarca in teritoriile ocupate, Israelul trebuie sa abandoneze orice program de constructie a armelor de distrugere in masa si sa rezolve chestiunea Ierusalimului. -Daca Israelul accepta sa faca toate aceste lucruri, nu numai ca il vom recunoaste ca stat, dar il vom si primi in cadrul Ligii Arabe-, a precizat colonelul Gaddafi.
Summit-ul Ligii Arabe a reusit sa contabilizeze un succes notabil, acela a primelor semne de reconciliere intre sirieni si palestinieni.
-Sa uitam trecutul-, a acceptat Bashar Assad, oferindu-si sprijinul pentru cauza palestiniana. Fostul presedinte al Siriei, tatal lui Assad, considera ca liderul palestinian este un tradator al cauzei arabe, pentru ca a semnat, in 1993, Declaratia de Principii bazata pe acordurile de la Oslo cu Israel.