Avem parte de un sfårșit de campanie cåt se poate de necuviincios: e umoral, toxic, virulent (vorba lui Caragiale: măgar, violent și lipsit de maniere). O secvență filmată controversată, colaje fotografice răutăcioase, clipuri glumețe, manele proslăvitoare, interceptări telefonice, replici spirituale etc. Totul servește cauzei (cauzelor). Toate sunt ceea ce numim campanie negativă, căci ce frumos li se mai spune acestor laturi pestilențiale. Legislatorul este vag împăciuitorist în chestiune căci interzice doar calomnia și folosirea culorilor naționale și a emblemei partidului advers în porcăria publică. În rest, abjecție și fantezie cåt cuprinde.
Nu e ceva nou în luptele noastre electorale (seculare, care durează de vreo 20 de ani). În 1990, pe seama lui Coposu se puneau toate grozăviile posibile, în afara celor ce i se atribuiau lui Iliescu. Mult palpit, pentru că romånul, au spus-o și Caragiale, și Mircea Eliade, trăiește și simte visceral political.
Dar este oare politică aici? Vaporul Romånia cu cårmaciul Băsescu, gata să se scufunde, afișele anti-Geoană încropite cu petice de fotografii sunt mesaje politice, aduc ele a program prezidențial, a proiect pentru țară?
Pånă una-alta, oricum, știm pe ce contăm, și fără o astfel de propagandă vizuală. N-avem guvern plenipotent constituțional, dar avem parlament autosabotat, avem o datorie externă copleșitoare, dar nu ne vin banii tocmiți la FMI, nici buget n-avem, avem promisiuni sau amenințări votate ca legi în parlament, dar nu știm dacă vor fi onorate nici unele, nici altele, avem discursuri și glumițe, populism și calomnii, scenarii și inepții, consemnăm procese intentate încrucișat între matadorii campaniei și așteptăm de la o zi la alta chestii și mai gogonate. Vrem moarte pentru moarte și abjecție pentru abjecție.
Obama și McCain, Sarkozy și Segolene, Merkel și Steinmeier, cu toți ai lor, nu s-au porcăit într-un asemenea hal în campaniile lor. Cum ar putea relata altfel decåt cu ironie superioară, chiar disprețuitoare, ziariștii străini aflați în aceste zile la București despre spectacolul electoral al momentului? Pe bune, despre imaginea Romåniei, în niciun caz. Ce să înțeleagă ei, cånd nici noi nu știm despre ce e vorba.
Deși, cåte ceva despre cum va fi după aceste alegeri, indiferent cine va cåștiga, putem întrezări de pe acum. De-o pildă, doar una, e de văzut cum vor mai înråuri de-acum încolo cåteva mari canale tv de actualități cursul vieții politice. Niciodată pånă acum nu s-a întåmplat ca vreo două-trei televiziuni particulare să se implice și să reacționeze atåt de potopitor și de eficace asupra cetățeanului alegător. Puterea lor de influențare pare să capete proporții uriașe, ajungi să ai impresia că ele fac și desfac totul în această țară, în orice caz ele sunt gura cea mai mare în această țară, vocea lor tinde să acopere tot spațiul public. Asta nu mai e însă nici vocea presei libere în exprimare, nici vox populi. E o tendință care poate duce la lucruri grave. Cu televizorul s-a deturnat revoluția, și am văzut la ce s-a ajuns, cu televizorul se poate lovi și democrația.
Iar acest monopol zgomotos, de motocicliști prost-crescuți (altă plagă bucureșteană), asupra agorei naționale funcționează, nu în ultimul rånd, și pentru că TVR-ul național, de fapt căpeteniile sale, excelează în imbecilitate profesională sau în nesimțire civică, punånd botnița la propriile microfoane, înfundåndu-și în nisipul neimplicării iresponsabile și capul, și obiectivul camerei. Că un cotidian național, care se recomandă drept cel mai serios, abdică de la comandamentul nr. 1 al presei de oriunde, acela al actualității imediate, presante, de prim interes, proclamånd „nimic despre politică“ într-un moment eminamente politic, mai treacă-meargă, e treaba lui, el se descalifică. Dar ca postul național tv să tacă iresponsabil, pe banii noștri, în privința unei dezbateri, a unei confruntări naționale (bune, rele, cum or fi), înseamnă că nu-și merită banii pe care-i irosesc din taxele și impozitele cetățeanului.
De la tårgul de carte Gaudeamus, fiul meu a adus un pliant în care am găsit acest aforism al lui Oscar Wilde: „Toți suntem în șanț, dar unii dintre noi privesc spre stele“. Care-or fi aceia, dintre protagoniștii prezidențialelor, dintre slujbașii lor, greu de spus.
