Astăzi președintele Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Ferenc ASZTALOS a declarat la ANTENA3, desigur, că analizează declarațiile președintelui Traian Băsescu cum că printre refugiați ar putea fi infiltrați teroriști și că aceasta ar putea fi o declarație discriminatorie. Evenimentele ulterioare demonstrează însă că aceasta a fost de fapt o declarație în cunoștință de cauză. Președintele a fost beneficiarul informațiilor unora din cele mai bune servicii din lume: SIE și SRI.
Publicația New Observer a anunțat că un terorist al grupării Statul Islamic (ISIS) a fost arestat de autoritățile din Germania. Acesta a fost găsit într-o tabără de refugiați din Stuttgart, el pretinzând că este refugiat de război.
Barbatul în vârstă de 21 de ani provine din Maroc și folosea o identitate falsă. El avea un mandat de arestare emis de autoritățile din Spania. Acesta urma să recruteze luptători pentru ISIS și să le faciliteze accesul în Siria și Irak.
Autoritățile germane au confiscat și mai multe cutii de pașapoarte false destinate imigranților care pretind că sunt refugiați de război. Prețul unui astfel de pașaport sirian se ridică la 1.500 de dolari, informează publicația.