Privit dinspre Hoboken, orasul pare decupat dintr-un peisaj stelar. Din Battery Park City, din capatul sudic al Manhattanului, si pana departe in nord, la podul George Washington, mii de lumini si reclame multicolore se vad in noaptea friguroasa ce s-a lasat peste New York. Pe malul de vest al Hudsonului, luminitele masinilor ce se scurg pe autostrada danseaza parca intr-un ritm nebun, ce pare ca nu are inceput si sfarsit. La fel se intampla si pe fluviul negru-albastrui, unde, intr-un du-te-vino frenetic, sute de iachturi, barci cu motor si vase de croaziera, incarcate cu oameni, defileaza in sus si jos pe apa involburata. Desi sunt mii de oameni langa noi si pe ambarcatiunile albe, o tacere de gheata inconjoara totul. Astazi, la sase luni de la tragedia de la World Trade Center, ceremonii de comemorare a celor disparuti s-au tinut in zeci de locuri in metropola, iar atmosfera sobra s-a transmis tuturor celor care au venit sa-si aminteasca de orele tragice din septembrie trecut.
E aproape 6.30 si pe promenada din Hoboken, in New Jersey, s-au strans deja cateva sute de oameni. Sunt rude, prieteni sau vecini ai celor 53 de locuitori din micutul orasel care au pierit in atacul terorist de la 11 septembrie. Luni seara, la exact o jumatate de an de la tragica zi de toamna, oamenii s-au adunat pentru a vedea -Turnurile Luminoase-, un memorial pe care Primaria new-yorkeza si asociatiile ce grupeaza familiile celor disparuti l-au creat foarte aproape de locul unde se ridicau cele doua cladiri gemene. -Imi aduc aminte cum l-am sarutat inainte sa plece si i-am promis ca ne vom vedea seara la cina, intr-un restaurant de la strada 25-, imi spune cu voce stransa de emotie Lorraine Cigilio si-mi arata poza logodnicului sau, Matthew Connely, al carui corp nu a fost inca scos dintre ruinele de la World Trade Center. -Ma rog din tot sufletul sa fi avut un sfarsit usor, sa nu fi suferit, fiindca altfel n-as mai putea deloc sa dorm linistita-, adauga femeia si mana ce tine fotografia cu chipul zambitor al iubitului sau incepe sa-i tremure. -Am venit aici, fiindca simt ca astfel sunt mai aproape de ele-, imi spune Dennise Malkowicki, care a venit aici din capitala -Statului Gradina- (cum este cunoscut New Jersey), Trenton. -Maurren Webb si Leslie Steiman erau prietenele si colegele mele de birou la Fuji Bank. Daca nu as fi intarziat la serviciu pe 11 septembrie, astazi as fi fost alaturi de ele… acolo-, arata ea cu mana spre World Trade Center si vrea sa mai spuna ceva, insa glasul i se frange. In jurul nostru, oamenii incep sa vina cu zecile si lumanarile pe care le-au aprins arunca umbre stranii pe fetele lor. -Toata viata si-a dorit sa fie pompier si, la doar 22 de ani, visul i se realizase-, imi marturisesc Noah si Jessica Mozillo, al caror fiu, Christopher, a fost unul dintre cei cinci membri ai Companiei 55 din Little Italy, care au murit in Turnul de Nord. -Alinarea noastra este ca, chiar ieri (n.m. duminica), cei care lucreaza la Punctul Zero au scos de sub daramaturi masina companiei 55, adica unul dintre lucrurile care au insemnat atat de mult pentru Chris-, imi spune Noah, si el veteran al Departamentului Pompierilor.
Intr-o parte a promenadei, foarte aproape de noi, intr-un mic altar improvizat, cativa copii aprind lumanari in vase de sticla alba, in timp ce o tanara citeste numele celor din Hoboken care au pierit la World Trade Center. In jurul meu, oamenii isi dau mainile sau se imbratiseaza, insa foarte putini sunt cei care plang. -America, the Beautiful-, incepe sa cante cineva si, incet-incet, oamenii se alatura glasului cu timbru puternic. In acel moment, pe malul celalalt al Hudsonului, doua fasii putenice de lumina brazdeaza cerul de deasupra Manhattanului. Ma uit la ceas. Este 6.55, adica exact momentul in care organizatorii anuntasera ca fetita unui veteran de la Autoritatea Portuara, disparut pe 11 septembrie, va aprinde cele 88 de reflectoare ce alcatuiesc -Tributul de Lumina- de la WTC. In jurul meu, tacerea ce domnea pana adineaori este sparta de exclamatii de uimire, iar cativa dintre cei care privesc spre oras incep sa aplaude. -Extraordinar-, -Superb-, -De neinchipuit-, sunt cuvintele ce se aud din toate partile, in timp ce blitzurile aparatelor de fotografiat fulgera noaptea din jur. -Mi se pare ca, dincolo de toata tristetea aniversarii, aceste lumini sunt legatura mea cu Erica-, imi spune Jim Robertson, a carui sotie lucra la compania de intretinere a zecilor de lifturi din Turnurile Gemene. -Sunt doua lumini, asa cum am fost si noi doi toata viata, pana la ziua aceea nenorocita-, spune barbatul cu dintii inclestati si strange si mai tare mana fetitei lor, Michelle, care se uita bucuroasa la spectacolul feeric de dincolo de rau.
Memorialul de lumina a fost punctul principal al ceremoniilor organizate de catre City Hall, pentru a marca jumatate de an de la tragedia din septembrie. Inceputul a fost facut luni dimineata, la World Trade Center, cu dezvaluirea sculpturii -Sfera-, care odinioara strajuia piateta de langa WTC 7 si care, dupa ce a fost recuperata din daramaturi, a fost depozitata cateva luni intr-unul dintre hangarele de la Aeroportul Kennedy. Interesant este ca organizatorii ceremoniilor de comemorare au montat sculptura in asa fel incat o parte din structura metalica poate fi atinsa de cei care viziteaza Punctul Zero, iar locul din jur a fost deja acoperit de scrisori, fotografii, flori si inscrptii de cei veniti sa-si exprime simpatiile cu cei aflati in suferinta. De asemenea, din Queens si pana in Bronx sau Brooklyn, zeci de pompieri sau politisti disparuti au fost amintiti in ceremonii oficiale sau private, iar televiziunile au transmis ore intregi de programe speciale.
