Statele Unite nu-si vor abandona partenerii europeni si nu isi vor retrage trupele din cadrul misiunii de mentinere a pacii din Kosovo. -Fortele aliate americane au sosit in Bosnia si in Kosovo. Am sosit impreuna si vom pleca impreuna-, a asigurat, ieri, presedintele american, aflat pentru o scurta vizita la Camp Bondstell. Aceasta este baza in care sunt stationati cei mai multi dintre cei 7.000 de militari pe care Statele Unite i-a dislocat in provincia Kosovo si care se afla la 40 de kilometri sud de Pristina. Trupele americane nu vor ramane la infinit in aceasta parte a Europei, a precizat insa presedintele american. -Trebuie sa facem mai multe eforturi pentru a transfera responsabilitatea securitatii publice catre unitati specializate, Politia internationala si, in final, autoritatilor locale-, a afirmat George Bush. Consilierul pe probleme de securitate al presedintelui american, Condoleezza Rice, a precizat si ea ca Washingtonul intentioneaza sa ia masuri pentru intarirea institutiilor civile din regiune, ca modalitate eficienta in vederea aducerii trupelor acasa. Bush va fi informat permanent de catre administratorul ONU in Kosovo, Hans Haekkerup, in privinta pregatirilor care se fac pentru alegerile din luna noiembrie. Presedintele american nu a facut insa nici o referire la situatia din Macedonia si nici nu a avut vreo intrevedere cu liderii de la Skopje, lasand sa se inteleaga ca Statele Unite nu intentioneaza sa se implice in conflictul din aceasta tara. La sfarsitul vizitei sale, Bush a semnat o nota de plata suplimentara de 1,9 miliarde de dolari. Aceasta suma urmeaza sa serveasca mai ales nevoilor in domeniul sanatatii a militarilor dislocati in Kosovo. Vizita de la Pristina este prima pe care Bush o face in regiune, dupa ce Clinton s-a deplasat in zona, in 1999. Ea incheie turneul de o saptamana pe care liderul de la Casa Alba l-a facut in Europa.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane