Home În Lume Turner Broadcasting disponibilizează circa 1.500 de oameni

Turner Broadcasting disponibilizează circa 1.500 de oameni

DISTRIBUIŢI

Compania care deţine reţeaua de televiziune CNN, Turner Broadcasting, a anunţat că va reduce cu 10% numărul angajaţilor săi.
Aproximativ 1.475 de poziţii urmează să fie restructurate din cele 14.000 de posturi ale Turner Broadcasting la nivel mondial. 

Postul de televiziune CNN va reduce cu aproximativ 300 numărul total al celor 3.500 de posturi ale sale, potrivit unei surse implicate în planul de restructurare. Unele dintre posturile restructurate vor fi ocupate pe bază de voluntariat, mai precizează CNN. 

În august, reţeaua de televiziune a anunţat un program pe bază de voluntariat destinat angajaţilor cu vârste de peste 55 de ani sau mai mari pentru a creşte profitabilitatea reţelei. 

Reducerile vor viza toate segmentele companiei – ştiri, divertisment, copii, tineret, canalele de sport şi afaceri, a declarat directorul executiv al companiei Turner, John Martin, într-o notă trimisă celor din conducerea companiei, citată de CNN. 

Săptămâna trecută cotidianul New York Times a anunţat că va reduce cu aproximativ 100 de posturi redacţia de ştiri pentru a creşte numărul poziţiilor din operaţiunile editoriale şi de afaceri în vederea creşterii profitabilităţii pe termen lung a cotidianului.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.