Home În Lume UE cedeaza in fata Germaniei

UE cedeaza in fata Germaniei

DISTRIBUIŢI

In ajunul reuniunii Consiliului European la Bruxelles, menita sa puna la punct obiectivele principale ale Agendei Lisabona si, in special, aspecte legate de mult controversata directiva privind liberalizarea serviciilor, sefii trezoreriilor din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns, dupa indelungi si furtunoase negocieri, la un acord provizoriu asupra reformarii Pactului de stabilitate si dezvoltare in zona euro.

Dupa aproape 12 ore de discutii aprinse, ministrii de finante au cazut la intelegere, la sfarsitul saptamanii trecute, aerisind reforma financiara a zonei euro, prin relaxarea prevederilor destinate deficitului bugetar. Anuntul a fost facut de catre premierul luxemburghez, Jean-Claude Juncker, a carui tara detine presedintia rotativa a clubului celor 25, mentionand ca noul text al pactului a fost adoptat, urmand a fi supus aprobarii liderilor UE, desi mai sunt de clarificat cateva detalii tehnice, legate de costul reformelor sistemelor de pensii in acele state care depasesc limita deficitului bugetar.

Berlinul jubileaza

Pactul de stabilitate a reprezentat de la inceput o initiativa a guvernului de la Berlin, in scopul preintampinarii cheltuielilor exagerate din partea statelor membre UE. Dat fiind ca Germania, sustinuta de Franta, a cerut in mod repetat ca zona euro sa beneficieze de mai mult timp pentru a-si rezolva problemele economice, solutia de compromis, oferind posibilitatea eliminarii sanctiunilor pentru statele cu deficite bugetare de peste trei procente din PIB, daca acestea se datoreaza cheltuielilor privind -reunificarea Europei-, se potriveste ca o manusa Berlinului. Aceasta pentru ca formularea vizeaza mai ales miliardele de euro pe care Germania le-a cheltuit pentru unificare.

Guvernele din Germania, Franta, Marea Britanie, Italia si Spania au convenit insa, potrivit cotidianului -Sueddeutsche Zeitung-, sa blocheze pe viitor, in cadrul Consiliului ministrilor de finante, pretentiile de respectare stricta a pactului, precum si eventualele initiative intransigente ale Comisiei, dat fiind ca marile tari europene nu agreeaza -automatismele- care ar duce la amendarea severa a celor vinovati de incalcarea limitei fixate pentru deficitul bugetar.

Relaxare

Regula potrivit careia datoria unui stat nu poate depasi 60% din PIB ramane insa o tinta-cheie in cadrul Pactului de stabilitate, in timp ce deficitele bugetare nu trebuie sa depaseasca nici pe viitor trei procente din PIB. Reforma va permite Comisiei sa aplice regulile pentru zona euro intr-o maniera mai practica, iar guvernele a caror economie stagneaza ar putea scapa de sanctiunile imediate daca pot dovedi ca fondurile au fost utilizate cu folos. Cheltuielile pentru cercetare, aparare, restructurare sociala sau economica sunt considerate justificate si tarile cu un deficit bugetar excesiv vor putea dispune de o perioada de pana la cinci ani pentru a reveni in limitele impuse.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.