O deputată iordaniană a devenit celebră pe rețelele de socializare după o altercație în parlament, unde unii dintre colegii săi, care voiau s-o facă să tacă, au criticat cota rezervată reprezentării femeilor în legislativul de la Amman, ceea ce a făcut-o pe deputată să explodeze.
{youtube}vEXe6KE_OPA{/youtube}
De mai multe zile circulă pe internet o înregistrare video în care poate fi văzută deputata Hind al-Fayez într-o discuție aprinsă cu un coleg în cadrul unei dezbateri care a avut loc săptămâna trecută în legătură cu un important acord din domeniul gazului preconizat cu Israelul, acord ce a stârnit o polemică în regat. Acordul, în valoare de 15 miliarde de dolari, ar face din Israel principalul furnizor de gaz pentru Iordania, extrem de dependentă în plan energetic, pentru următorii cincisprezece ani. Dar el ar permite și încetarea dependenței Iordaniei de gazul egiptean și ar reduce cheltuielile energetice anuale ale țării cu circa două miliarde de dolari.
În imagini, vizionate de zeci de mii de ori pe Youtube, unii deputați în cer dnei Fayez să se așeze la locul ei pentru a le permite altora să se exprime, fără să reușească s-o întrerupă pe colega lor.
Yehya al-Saoud, care stătea chiar în stânga deputatei, a luat cuvântul, cerându-i cu voce tare: „Hind, vă rog. Hind, așezați-vă. Hind, așezați-vă”. Dar deputata rămâne în picioare și cere să i se dea cuvântul. Saoud o imploră din nou: „De ajuns, Hind. Vă rog !”, bătând cu mâna în pupitrul său și ridicând vocea, dar în zadar.
Apoi, el spune: „Bată-i Allah pe cei care au permis o cotă pentru femei în parlament”. La această afirmație, deputata răspunde: „Ce rușine! Cota este cea care apără interesele arabe”.
Legea electorală iordaniană le rezervă femeilor 15 din totalul de 150 de locuri ale parlamentului.