Observatori OSCE, mandatați cu supravegherea aplicării acordului de încetare a focului în estul Ucrainei, au fost ținta tirurilor lansate de bărbați în uniformă militară, a anunțat joi Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), citată de AFP.
Incidentul a avut loc miercuri într-o zonă aflată sub controlul forțelor guvernamentale ucrainene, la 15 kilometri vest de Donețk, bastion al separatiștilor proruși din estul Ucrainei, și nu s-a soldat cu victime.
Potrivit OSCE, două vehicule ale sale se aflau în drum spre Donețk atunci când dintr-un camion militar aflat la circa 100 de metri un bărbat a deschis focul. ”A tras de două ori în direcția convoiului OSCE. Gloanțele au trecut la circa doi metri de al doilea vehicul al OSCE. Din motive de securitate, SMM (misiunea de observare specială în Ucraina) a părăsit zona imediat”, a relevat OSCE în raportul său zilnic pentru presă.
Săptămâna trecută, OSCE a apreciat că riscul unei escaladări a violențelor în estul Ucrainei este în creștere.
”Nivelul de violență din estul Ucrainei, precum și riscul unei escaladări (a acestora) rămân crescute și continuă să crească”, a declarat purtătorul de cuvânt al OSCE, Michael Bociurkiw, în contextul în care Rusia este acuzată că a trimis tancuri și artilerie grea în zona de conflict, unde din aprilie și până în prezent au fost ucise peste 4.000 de persoane.
La rândul său, Rusia a acuzat vineri observatorii OSCE din Ucraina că sprijină de facto autoritățile de la Kiev în conflictul dintre forțele ucrainene și separatiștii proruși.
Moscova este ”preocupată de modul de lucru din ultima vreme a Misiunii speciale de monitorizare a OSCE din Ucraina. Avem impresia că toate eforturile sale sunt menite să ofere ajutor și susținere doar uneia dintre părțile implicate în conflict, autorităților oficiale de la Kiev”, a afirmat Ministerul de Externe rus într-un comunicat.
Rusia le-a solicitat observatorilor OSCE să-și amintească că obiectivul principal al mandatului lor este de a ”contribui la reducerea tensiunilor și la instaurarea păcii, stabilității și securității” în Ucraina, se mai preciza în comunicatul citat.