Conform statisticilor oficiale, de cateva decenii bune, New Yorkul continua sa detina suprematia mondiala a numarului de muzee pe metru patrat.
Incepand cu Muzeul de Arta Metropolitan (sau -Met-, asa cum il numesc, simplu, new-yorkezii) si pana la Muzeul Imaginii in Miscare, situat pe una dintre strazile aparent neinteresante din pestrita Astorie, locuitorii metropolei americane sau turistii ce invadeaza orasul, indiferent de anotimp, au privilegiul sa viziteze zeci de institutii de cultura mai mult sau mai putin faimoase. De mai bine de doua saptamani insa, cei care ajung in orasul de pe malul Atlanticului pot alege intre un tur al Empire State Building, un spectacol pe Broadway sau o plimbare cu trasura prin Central Park si o vizita la -Punctul Zero- al tragediei americane: World Trade Center. Printr-o decizie la fel de controversata ca si cei opt ani in care a condus destinele orasului si cu doar cateva zile inainte de a-si lua adio de la fotoliul de primar, Rudolph -Rudy- Giuliani a hotarat sa transforme zona Districtului Financiar intr-un punct de atractie pentru miile de curiosi ce se inghesuie zilnic sa vada ruinele Turnurilor Gemene.
La patru luni dupa atentatele sinucigase care au pus la pamant simbolurile puterii financiare americane, la World Trade Center atmosfera pare neschimbata. Urcand dinspre Battery Park spre Broadway, printre brokerii de pe Wall Street si navetistii ce se indreapta spre Staten Island, pot vedea cum gramada de moloz ce se ridica spre cer imediat dupa atacuri s-a micsorat vizibil, iar zgomotul excavatoarelor si al tirurilor uriase care transporta bucati de fier contorsionat te asurzeste. De la primele ore ale diminetii, peste orasul inghetat cade o ploaie mocaneasca si, cat vezi cu ochii, pe bulevard in sus, oamenii se ascund sub umbrele colorate sau isi feresc capetele cu -New York Times-ul- de astazi. Pe trotuare sunt zeci de negri surinamezi si haitieni ce vand umbrele la trei dolari bucata, iar glasurile lor stridente se aud pana departe. Pe Fulton Street, in imediata apropiere a Debarcaderului 16 si la o aruncatura de bat de World Trade Center, un sir lung de oameni asteapta in fata unui chiosc de metal ce are atarnata de acoperis o inscriptie cu litere rosii: -Tickets- (Bilete).
Privita de departe, constructia metalica pare asemanatoare cu zecile de tarabe ce vand bilete pe Broadway, iar sirul de oameni ce asteapta zgribuliti este copia fidela a celor fericiti ca au reusit sa prinda, nesperat, un loc la -The Producers-, ultima creatie a lui Mel Brooks si spectacolul la moda in aceste zile la New York.
Cu toate acestea, nu e deloc asa. Fetele lor mohorate, tacerea grea care domneste peste ei si, mai ales, cei cativa politisii care se invart prin apropiere imi dau de stire ca aici este locul unde poti obtine bilete pentru -Platforma de la Gemeni-, noul punct de interes pentru new-yorkezi sau turisti infometati de senzatii tari. Exact 5.500 de oameni primesc zilnic, gratuit, dreptul de a se urca pe scena de lemn deschisa de Primaria din oras cu doar doua zile inainte de Anul Nou si de a se uita, pret de o jumatate de ora, la ceea ce se petrece in agitatul -Punct Zero-. -Cred ca a fost cea mai buna decizie pe care a putut-o lua Rudy in acele momente-, imi spune Dave Granson, un programator din Tampa (Florida), care imi marturiseste ca a venit special la New York sa vada ruinele Turnurilor. -Altfel as fi fost nevoit sa stau in frig si ploaie cateva ore si poate fara sa apuc sa vad nimic-, adauga barbatul ce poarta pe cap una dintre deja mult-cautatele sepci NYPD, in timp ce imi arata o reproducere a WTC pe care tocmai a achizitionat-o (-120 de dolari!-, imi spune mandru) de la vanzatorii de suveniruri. -In sfarsit, voi vedea si eu astazi ce au facut nenorocitii lui Ussama-, striga fericit Robyn Kleeman si-mi arata cele doua bilete pe care tocmai le-a primit de la chioscul in fata caruia coada umana se mareste vizibil. -Chiar daca sunt programat doar deseara la 7, voi reusi sa ajung la WTC astazi si voi face poze pentru parintii mei-, mai adauga new-yorkezul din Queens, despre care aflu ca a venit de cinci ori in sudul Manhattanului sa vada locul tragediei, insa de fiecare data s-a intors acasa fara succes, din cauza multimii care se inghesuia la WTC. Doi dintre politistii aflati langa noi imi confirma ca, dupa impunerea de bilete, lucrurile merg mult mai usor la platforma de lemn. -Pana zilele trecute, trebuia sa strigam si sa-i impingem pe oameni, de parca se inghesuiau la un concert rock-, mai spune ofiterul in albastru.
Nu parcurg decat vreo doua sute de metri in directie opusa, spre Broadway, si inteleg spusele politistului.
Daca in urma cu o saptamana nu aveai loc sa arunci un ac in zona scenei de lemn (prima dintr-un sir de patru planificate sa fie deschise de City Hall), astazi sunt maximum 100 de oameni adunati la coltul cu strada Barclay, asteptand linistiti sa ajunga la ceea ce unii spun ca este -varianta new-yorkeza a Memorialului Veteranilor din Vietnam, de la Washington-.
La cativa metri distanta insa, pe strada Vesey, atmosfera e complet diferita. Un grup de oameni, multi dintre ei purtand pancarte si steaguri instelate, striga ceva spre cei care, indiferenti la cele – 6 grade Celsius si la stropii reci de ploaie, se pregatesc sa vada viermuiala de la WTC. Sunt rude si prieteni ai catorva dintre cele 3.000 de victime ale atacurilor din septembrie. -Cred cu convingere ca acesta nu trebuie sa fie defel un obiectiv turistic-, imi spune Barbara Wilson, al carei fiu, Paul, broker la Cantor Fitzgerald, este inca dat disparut in ruinele Turnului de Nord. -Ceea ce vreau e ca fiul meu sa fie gasit si sa-l pot ingropa cum trebuie-, plange femeia, iar cei din jurul ei o aproba tacuti. -Sunt foarte revoltata de ceea ce se intampla aici-, crede si Rachela Goldsmith, al carei tata, un rabin din Brooklyn, a murit la WTC. -Nu trebuie sa transformam ceva atat de dramatic intr-o distractie pentru turisti doar ca sa mai scoatem niste bani-, adauga femeia cu vocea tremuranda. Iar nemultumirea ei, intr-o forma sau alta, razbate din spusele tuturor celor stransi pe strada stramta. Fie ca sunt mame, surori, copii sau doar prieteni ai celor ucisi in septembrie, oamenii vorbesc cu tristete despre cei carora -nu le pasa de tragediile noastre-. Sub ploaia rece de ianuarie, ei continua sa-si strige nemultumirile, in timp ce, pe Broadway, un alt grup de 100 de oameni se pregateste sa urce pe platforma de lemn, iar vanzatorii de steaguri si reproduceri cu World Trade Center se intrec in a-si prezenta marfa grupurilor de turisti ce se invart prin zona.
