Toate ambasadele din întreaga lume unde există cetățeni români s-au ocupat de organizarea alegerilor Europarlamentare din zonele arondate. În Noua Zeelandă a început procesul de votare, continuând în restul lumii.
Care a fost prețul unui vot în Diaspora?
Situația din Birmingham a fost crâncenă. La începutul zilei cei de la secția de votare aveau 6 ștampile și câteva sute de mii de buletine de vot (declară o sursă), însă la ora 18:00 se constată că mai există doar 2 ștampile acuzând oamenii veniți la vot că le-au furat, astfel încetinindu-se perpetuu procesul de votare. Locația în care s-a desfășurat votul în orașul britanic avea capacitatea de a primi doar 120 de oameni pe oră. Aceeași sursă menționează că la cererea reluării votului nu li s-au dat persoanelor doritoare alte buletine de vot acuzându-le de neinformare și le-au luat dreptul de cetățeni prin anularea votului.
Mai mult, surse din interiorul secției anunțau permanent că se va închide votarea la ora 21:00 a României, adică ora 19:00 a Marii Britanii pentru a putea ”goni” din miile de Români care încă așteptau la coadă pentru vot. De asemenea, secția de votare a fost de repetate ori închisă pentru că lipseau buletine de vot, ștampile, moralitate și spirit civic…
Faptul că doar în Birmingham locuiesc aproximativ 20.000 de români (The Guardian), iar cei din orașele din jur au fost nevoiți să aleagă aceaași secție de vot completează perfect tabloul unei țări pregătite să își primească cetățenii înapoi cu brațele deschise.
În aceeași notă a tipicelor cozi românești, interminabile și oameni apetenți de a-și exercita dreptul s-a desfășurat votul din 26 mai și în Eindhoven sau Haga în Olanda, țară care de asemenea găzduiește 30.000 de români (Centraal Bureau voor de Statistiek).
Astfel se încheie apoteotic încă o etapă a unei Românii a lucrului bine făcut reprezentată de ziua de vot din 26 mai 2019: alegeri Europarlamentare și Referendum.