Home În Lume Vaticanul, pe lista statelor afectate de spălarea de bani

Vaticanul, pe lista statelor afectate de spălarea de bani

DISTRIBUIŢI

Statele Unite au adăugat pentru prima oară Vaticanul pe o listă a statelor susceptibile de a fi afectate de fenomenul spălării de bani, conform unui raport publicat miercuri de Departamentul de Stat.
Vaticanul a fost adăugat unei liste de 68 de țări clasificate ca având „situație preocupantă”, printre care se numără Albania, Egipt, Portugalia sau Yemen, conform raportului privind lupta împotriva traficului de droguri în lume. Această categorie urmează ca importanță listei americane de 66 de țări în care spălarea de bani este o „preocupare primară”, în care sunt incluse țări precum Afganistan, SUA, Brazilia, China, Rusia, Irak sau Franța. Un oficial american a declarat sub protecția anonimatului că Vaticanul a introdus pentru prima dată un dispozitiv pentru combaterea spălării de bani, dar că eficacitatea acestuia rămâne să fie evaluată. Vaticanul este „potențial vulnerabil” la denomenul de spălare de bani, din cauza fondurilor mari care circulă între Sfântul Scaun și restul lumii, a adăugat el. Papa Benedict al XVI-lea a creat pe 30 decembrie 2010 Autoritatea de Informare Financiară (AIF), care ar trebui să permită Vaticanului să intre în conformitate cu standardele internaționale pentru combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

Georgiana Moroșan

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.