Home În Lume Victor Iuscenko, posibilul succesor al lui Leonid Kucima

Victor Iuscenko, posibilul succesor al lui Leonid Kucima

DISTRIBUIŢI

Presedintele ucrainean Leonid Kucima nu va candida pentru un al treilea mandat, a anuntat acesta cu prilejul unui interviu acordat ieri ziarului -The Washington Times-. -Am candidat la Presedintie pentru ca am vazut ca nu exista nimeni care sa conduca aceasta natiune. Ma voi retrage la sfarsitul acestui mandat (in 2004)-, a precizat Kucima. Acum, presedintele Ucrainei vede in fostul premier, Victor Iuscenko, un posibil succesor al sau la functia suprema in stat. Iuscenko a fost demis in luna aprilie, printr-un vot de neincredere al Parlamentului, insa acesta este foarte bine vazut de catre liderii occidentali si bine creditat de ucraineni, care cred ca poate salva economia. Leonid Kucima, care a fost acuzat de proasta gestiune a economiei, coruptie si manipulare politica, a fost mereu tinta presiunilor Opozitiei. Aceasta i-a cerut sa demisioneze in urma scandalului legat de moartea jurnalistului de opozitie, Georgy Gongadze. Inregistrari audio secrete au dezvaluit, la inceputul acestui an, ca presedintele a cerut consilierilor sai sa scape de Gongadze si, de atunci, Kucima face echilibristica pe funia incordata a politicii ucrainene.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.