Portret de europarlamentar: Cristian Bușoi
Ziarul „Curentul“ a stat de vorbă, săptămâna aceasta, cu unul dintre cei mai tineri europarlamentari români de la Bruxelles. În ciuda tinereții, eurodeputatul Cristian Bușoi se află deja la al doilea mandat în Parlamentul European și susține că Legislativul european este o provocare pentru el, provocare care îl stimulează pentru a munci mai mult și mai bine în slujba cetățenilor europeni, în special pentru cei români. Cristian Bușoi ne-a vorbit despre unul dintre cele mai importante proiecte la care lucrează, și anume rețeaua SOLVIT, care este un instrument prin care cetățenii europeni își pot rezolva mai repede problemele legate de funcționarea deficitară a legislației privind piața internă și de a ocoli calea birocratică a unor procese în justiție ce ar putea dura foarte mult. Un alt proiect la care Cristian Bușoi lucrează este legat de sectorul farmaceutic și are ca țintă informarea pacienților cu privire la medicamentele eliberate prin prescripție medicală. El dorește ca, prin acest proiect, pacienții să aibă un mai mare acces la informațiile legate de medicamentele pe care le iau pentru a se putea îngriji mai bine. Dânsul ne-a mai declarat că este de părere că sistemul educațional din România trebuie reformat, dar discuția trebuie să fie una așezată și bazată pe nevoile elevilor. În viziunea sa, sistemul educațional românesc trebuie să devină unul flexibil, bazat pe creativitate și pe stimularea elevilor și studenților în direcția materiilor la care dau cel mai bun randament. De asemenea, eurodeputatul s-a arătat rezervat în ceea ce privește condițiile de achiziție a avioanelor F-16. Despre destinul european al Republicii Moldova, europarlamentarul ne-a declarat că teritoriul de peste Prut beneficiază de a doua susținere financiară a UE, pe cap de locuitor, după teritoriile palestiniene. Vă lăsăm să urmăriți câteva fragmente din interviul cu eurodeputatul Cristian Bușoi, pentru ca varianta integrală să poată fi vizionată pe site-ul ziarului „Curentul“ la www.curentul.ro:
– Domnule Bușoi, care sunt preocupările d-voastră în Parlamentul European și care este contribuția d-voastră pentru ca românii să fie cât mai bine reprezentați în Legislativul European?
– Sunt membru în Comisia de piață internă și protecția consumatorilor (IMCO) în cadrul căreia am devenit, din iulie 2009, coordonatorul Grupului ALDE, iar activitea mea se concentreză pe aceste două subiecte. Sunt, de asemenea, membru în Comisia de mediu și sănătate și în Comisia de buget. În Comisia de piață internă și protecția consumatorilor am avut deja șansa de a înainta Parlamentului European (PE) un proiect care a fost și adoptat și care se referă la rețeaua SOLVIT, rețea creată de Comisia Europeană (CE) pentru a ajuta cetățenii europeni, dar și firmele, să își rezolve problemele legate de proasta funcționare a legislației privind piața internă. Astfel, oamenii nu mai sunt nevoiți să meargă în justiție pentru a-și rezolva aceste probleme.
– Practic, să își rezolve mai repede problemele.
– Da, așa este. Durata medie de rezolvare a unei probleme este de șase săptămâni, iar cele mai multe cazuri rezolvate sunt cele legate de recunoaștere a calificărilor profesionale și sunt destule cazuri de cetățeni români care și-au rezolvat problema de recunoaștere a calificărilor profesionale sau a diplomelor în această rețea SOLVIT. Raportul de care vă vorbeam mai sus a fost de a scoate în evidență câteva dintre realizările rețelei SOLVIT, dar și problemele cu care se confruntă, și anume numărul mic al persoanelor angajate în rețeaua SOLVIT. De asemenea, dorim ca această rețea să fie mai bine cunoscută la nivel european pentru că sunt destui cetățeni care ignoră acest instrument care i-ar putea ajuta și am cerut PE și CE să facă mai mult pentru cunoașterea acestei rețele. Aceasta este una dintre realizările la care am început să lucrez în acest mandat și, evident, vreau să fac mai mult pentru ca românii să afle de această rețea. Un al doilea subiect la care lucrez și care se va materializa într-un aviz pe care îl pregătesc în numele Comisiei IMCO este, în cadrul pachetului farmaceutic, directiva privind informarea pacienților cu privire la medicamentele eliberate prin prescripție medicală. Este o problemă, pentru că în unele țări ale UE, precum Franța sau Suedia, pacienții au acces la un număr variat de informații despre medicamentele eliberate cu rețetă, dar sunt și țări în care singura sursă de informație este vizita la medic. Cred că tocmai medicul trebuie să fie principala sursă de informații și cred că un pacient care știe mai multe se îngrijește mai bine de sănătatea sa. Cu toate acestea, publicitatea va fi interzisă, dar pot exista site-uri sau broșuri și pliante care pot fi consultate.
– Ce ați prefera mai mult, Parlamentul național sau cel european și care ar fi motivele?
– Spre deosebire de unii colegi, eu am șansa să pot face o comparație, pentru că am fost în amândouă. Lucrurile sunt destul de diferite, iar pentru mine este mult mai stimulantă munca în PE, chiar dacă puterea pe care o are un parlamentar național este una mai consistentă doar pentru faptul că are dreptul de inițiative legislative și poate propune legi, ceea ce nu este cazul în PE, unde inițiativele legislative nu pot fi propuse decât de către CE. Pe de altă parte, în PE lucrurile sunt mult mai bine organizate, mai previzibile, poți să lucrezi cu atenție pe dosarele pe care le ai sau pe directivele pe care trebuie să faci un raport. Nu m-am întâlnit niciodată în PE cu situația pe care o întâlneam în Parlamentul României, de a fi pus în fața unui text de lege la care trebuia să faci amendamente și să iei decizii în următoarele două ore. În PE, termenele sunt foarte clare și ai timp suficient pentru a-ți fundamenta o poziție. De asemenea, sunt foarte multe subiecte interesante la care nu ai acces din Parlamentul național, mă refer la anumite chestiuni de pe scena internațională, la politica energetică, la chestiuni legate de fondurile europene, la criza financiară, la extinderea UE etc. Pe mine, aceste activități mă stimulează mai mult și cred că pot face mai multe din Parlamentul European.
– Domnule Bușoi, ce alte activități aveți în afara vieții de europarlamentar, ce hobby-uri aveți?
– Sincer, foarte mult timp în afara programului nu am, asta din cauza faptului că încerc să fiu foarte activ și în țară unde încerc să particip la cât mai multe dezbateri, emisiuni și încerc să prezint cât mai mult ceea ce se întâmplă la Bruxelles. La fel, aproape în fiecare weekend merg și la Timișoara, în afara acțiunilor din București. Vă spun sincer că profit de experiența din PE pentru a citi cât mai mult și încerc să rup puțin timp pentru a descoperi câteva lucruri și din locurile pe care le vizitez.
– Credeți că este nevoie de reformarea sistemului educației din România și voiam să vă întrebăm care este, în linii mari, viziunea d-voastră pentru atingerea acestui deziderat?
– Eu cred că este nevoie de o reformă, dar această reformă trebuie bazată pe cât mai mult consens, pentru că, așa cum se încearcă acum să se facă o dezbatere în pripă și o adoptare rapidă în Parlament, lucrurile nu au cum să rămână trainice. E foarte probabil ca, în 2014, actualul Guvern să fie înlocuit de cei care vor succeda, iar aceștia să dorească să își impună o cu totul altă strategie. Eu cred că dacă vrem să facem ceva cu educația românească, trebuie să schimbăm ceva în profunzime. Nu e un lucru ușor și au încercat și țări mai avansate din punct de vedere al sistemului educației decât România de a copia modelul american, acela bazat pe inițiativa elevului sau studentului, bazat pe creativitate, cu un număr mai mic de materii, dar pe care să le stăpânească mai bine, bazat pe cunoștințe care să îi folosească în viață și mai puțin pe cele teoretice, pe care poate le va uita la fel de ușor cum le-a învățat în cazul în care nu le folosește. Gândiți-vă acum câte noțiuni de algebră, trigonometrie sau altele învățate în liceu ne mai sunt folositoare acum. Cred că o educație civică mai consistentă, poate înclinată pe învățarea mai multor limbi străine, de exemplu, ar putea să fie mai de folos. Asta nu înseamnă că cei care vor să îmbrățișeze mai multe chestiuni tehnice nu pot intra în adâncul unor științe exacte de exemplu, dar cred că ar trebui puțin mai mult lăsat deoparte sistemul acesta bazat pe memorie și pe repetarea a ceea ce ți-a explicat profesorul cu o oră înainte și am merge mai mult pe dezvoltarea creativității tinerilor. Cred, de asemenea, că trebuie depolitizată conducerea școlilor. Cred că, dacă vom continua așa, vom asista din nou la faptul ca universitățile din România să nu se regăsească iar în top 500 al acestora.
– Am citit în CV-ul d-voastră că la absolvirea Colegiului Național de Apărare ați scris lucrarea „Reforma serviciului militar în România“. Cum vedeți această reformare și ce părere aveți despre intenția de achiziție a avioanelor F-16?
– Titlul lucrării mele era într-adevăr cel menționat de d-voastră, iar la acea dată, când am scris-o, serviciul militar era încă obligatoriu, dacă nu mă înșel. Eu încă din 2002-2003 am adus în discuție această problemă la liga studenților liberali și vă zic cu surprindere că mulți dintre colegii liberali o priveau cu suspiciune și sigur că, în mai puțin de 3-4 ani, conducătorii Armatei au înțeles că acesta este viitorul și România nu mai trebuie să țină o armată de recruți și să mai scoată de la carierele lor atâția tineri, doar că trebuie scoși din circuit șase luni sau un an ca să devină bărbați, cu măcar câteva luni de armată în viață. Din acest punct de vedere, pot să am bucuria că, în timpul guvernării liberale, acest deziderat pe care l-am explicat eu în acea lucrare a fost atins, chiar dacă încă în acest moment țări din întreaga lume și chiar din UE păstrează acest sistem. În ceea ce privește F-16, eu îmi exprim dubiile în privința faptul că România are, în acest moment, posibilitățile financiare pentru a cumpăra astfel de avioane. Spun acest lucru pentru că luna februarie a adus cel mai trist record după 1990 din istoria României, un deficit bugetar pe bugetul consolidat de 6 miliarde de lei noi. Or, în aceste condiții de rămânere pe axa macroeconomică, dicutată cu FMI și UE, mi-e teamă că o astfel de achiziție e greu de realizat. Totodată, un semn de întrebare este ce se întâmplă cu clauza aceea de offset, nu e clar dacă în contrapartidă, cei de la care le achiziționăm vor face unele investiții în România, iar dacă nu se va face cmpărarea pe actuala lege a achiziției militare și se va face printr-un acord interguvernamental care ocolește legislația și care nu obligă la compensare, mi-e teamă că lucrul acesta nu se va întâmpla. Atfel, orice decizie ar lua România, va nemulțumi una dintre părți, fie americană, fie europeană.
– Cum vedeți rezolvarea conflictului transnistrean și care credeți că ar fi rolul UE în soluționarea acestuia? Credeți că ar trebui introdusă și România în această ecuație ca actor separat?
– Nu cred că România ar trebui să intre ca actor separat în rezolvarea acestui conflict. Cred că vrem să ajutăm cu adevărat Republica Moldova, trebuie să o facem în interiorul UE pentru că dacă vom face din Republica Moldova un interes românesc și nu unul al UE, nu vom avea mari șanse să îi sprijinim. Eu am văzut și atunci când încercam cu acea rezoluție să ajutăm forțele democratice care au fost supuse persecuției după evenimentele din aprilie de anul trecut, mai multe reticențe din partea unor membri ai PE, de altfel oameni atașați ideilor de democrație, libertate, economie de piață, dar care tocmai pentru că eram noi foarte implicați și pentru că noi eram cei care pregăteam materialele și eram în prima linie, priveau cu suspiciune și considerau că este un interes românesc și că vrem noi acolo să ne impunem influența. Atunci încercam cu toată forța să le explicăm că nu este doar un interes al României, sigur că noi avem o relație privilegiată acolo, dar că este un interes al UE să fie un spațiu al libertății și stabilității. Or, acest lucru este îngreunat de situația din Transnistria care, după cum bine spuneți, este un conflict înghețat și care nu are o rezolvare foarte simplă. Deși negocierile se poartă de ceva vreme în formatul pe care îl cunoaștem, totuși Rusia nu dă semne foarte clare că ar dori să rezolve acea situație. Atât timp cât regimul mafiot de acolo se simte puternic sub protecția trupelor Federației Ruse, în mod evident nu va avea niciun fel de dorință de a găsi o rezolvare pașnică. Transnistria este parte integrantă a RM, iar acolo este un stat artificial, sigur că s-ar putea imagina o situație de largă autonomie, pentru ca anumite sensibilități locale să fie protejate, dar în niciun caz nu putem vorbi de un stat separat.
– Care forțe politice parlamentare și extraparlamentare credeți că au un mesaj clar proeuropean?
– Un mesaj clar european îl au cele patru partide din Alianța pentru Integrare Europeană (AIE), care sunt cele mai multe de orientare liberală. Acum, din vorbe, și partidul comuniștilor încerca să meargă spre UE, numai că faptele au contrazis acest lucru, pentru că asta înseamnă să faci reforme, să depolitizezi instituțiile publice, cel puțin pe cele din domeniul justiției și afacerilor interne, de a deschide economia către competiție și nu către monopolul unor firme apropiate puterii, ori toate aceste lucruri nu s-au întâmplat în timpul guvernării comuniste, ceea ce a arătat că nu era sinceră dorința lor de apropiere de UE. Pe de altă parte, cu satisfacție am văzut că, în cele câteva luni de când AIE este la guvernare, au fost făcute progrese importante în aceste domenii și chiar dacă nu au reușit să atingă stabilitatea politică din cauza felului în care constituțional se alege acum președintele țării, totuși în mod evident s-au făcut progrese importante.
– Credeți că suma de aproximativ 2 miliarde de euro adunate la Conferința donatorilor europeni pentru RM va ajunge la destinație sau va fi doar pe hârtie?
– O parte din acești bani sunt împrumuturi sau împrumuturi cu dobânzi foarte reduse și cred că, din acești bani, cei mai mulți vor fi la dispoziția autorităților pentru că au nevoie de infuzie de capital pentru a rezolva deficitul bugetar și problemele grave cu care se confruntă economia. Altele sunt granturi, fonduri nerambursabile pe diferite proiecte și care în mod evident depind de capacitatea autorităților și a sectorului nonguvernamental de a absorbi acești bani. În trecut, cel puțin cu bani europeni, este una pozitivă. Cele mai multe dintre ONG-uri au realizat acele proiecte propuse, au fost și obiective clare mai ales pe sistemul de sănătate și transporturi din RM care au fost sprijinite cu bani europeni și nu avem o experiență negativă din acest punct de vedere. Oricum, procedurile sunt mult mai simple decât atunci când vorbim noi (România – n. red.) de fondurile europene.
Nu este aceeași birocrație
Da, nu este aceeași birocrație pentru că sunt granturi de la diferite guverne și nu sunt atât de mulți pași de realizat. Dar deocamdată sunt doar niște angajamente care sunt foarte serioase și de apreciat, mai ales că UE, pe cap de locuitor, dă în Moldova, după Palestina, cei mai mulți bani, ceea ce în mod evident înseamnă o recunoaștere din partea UE cum că Republica Moldova este prioritară.
