Home Interviu „În România este nevoie de curățirea sistemului juridic”

„În România este nevoie de curățirea sistemului juridic”

DISTRIBUIŢI

Portret de europarlamentar: Monica Macovei

Săptămâna aceasta am avut plăcerea de a sta de vorba cu europarlamentarul român și fostul ministru al Justiției din România, doamna Monica Macovei, care ne-a explicat că lupta anticorupție rămâne în continuare una dintre preocupările mandatului său la Bruxelles. Dânsa ne-a vorbit despre mai multe proiecte ale sale din Parlamentul European printre care și o declarație prin care cere Executivului European să își intensifice eforturile în materie de luptă anticorupție chiar și pentru statele deja membre ale UE. Eurodeputatul a mai precizat că dacă documentul în cauză va fi semnat de jumătate plus unu din totatul membrilor PE, acesta va deveni automat poziția oficială a Legislativului european transformându-se astfel în primul instrument în materie de anticorupție din UE. Monica Macovei a mai vorbit și despre viziunea dânsei de "curățire" a sistemului judiciar din România dar și despre recentul raport preliminar pe Justiție al Comisiei Europene (CE) pentru România și Bulgaria. Despre acest ultimul aspect, eurodeputatul ne-a explicat că, în ciuda faptului că raportul pune pe tapet aceleași probleme ca în urmă cu șase luni, trebuie să luăm în serios semnalele de alarmă trase de la Bruxelles. Pe de altă parte, în calitate de membru al Comisiei de Control bugetar, Monica Macovei ne-a explicat că supraveghează atent cheltuirea fondurilor UE, în special în zona ONG-urilor, deoarece "Parlamentul European cheltuiește și din banii românilor iar deciziile care se iau la Bruxelles influentează și lucrurile din România". Nu în ultimul rând, din poziția de președinte al Delegației la Comisia parlamentară de cooperare UE-Moldova, doamna Macovei ne-a vorbit pe larg despre evoluțiile politico-economice din Republica Moldova în direcția aderării la structurile Uniunii Europene dar șI despre ridicarea blocajului politic prin măsuri ce vizează revizuirea Constituției de peste Prut. Vă lăsăm în continuare să citiți o parte a interviului acordat de Monica Macovei, pentru ca textul integral să poată fi vizionat pe pagina de web a cotidianului "Curentul" la adresa www.curentul.ro:

Doamna Macovei, ne puteți spune pe ce teme de interes pentru cetățenii români insistați d-voastră în Parlamentul European?

Insist în special pe teme de Justiție, corupție, crimă organizată, fraudă. De asemenea, îmi desfășor activitatea în zona controlului modului cum se cheltuiesc fondurile europene. Cred că aceste teme trebuie să îi intereseze inclusiv pe cetățenii români pentru și că România plătește o contribuție, ca stat membru, la bugetul Uniunii Europene. Practic, la fel cum statul român cheltuiește banii românilor, așa și Parlamentul European cheltuiește și din banii românilor iar deciziile care se iau la Bruxelles influentează și lucrurile din România.

Ce ar putea să facă România pentru a atrage mai multe fonduri europene?

Cred că problema în acest moment este să le cheltuiască pe cele pe care le are repartizate pe proiecte. Acestea trebuie executate bine și corect, iar problema este că instituțiile nu pot asimila fondurile deja alocat.

Credeți că acest lucru este cauzat de lipsa de experiență pentru că suntem oarecum membrii noi în UE?

Da, sigur că da. Era predictibil acest moment și știam exact că vom avea la dispoziție aceste fonduri după intrarea în Uniune, motiv pentru care lumea trebuia să se pregătească. Nu era nicio surpriză. Planificarea este foarte importantă, totuși și în alte țări noi intrate rata de absorție a fondurilor a fost chiar mai mică. Cu toate acestea, chestiunea asta nu este o scuză. La fel de bine trebuia să se pregătească și sectorul privat.

Ce ne puteți spune despre evoluțiile Republicii Moldova în direcția Uniunii Europene? Există așa ceva?

Sigur că da. În acest moment, Guvernul RM negociază cu UE conținutul noului tratat. Negocierile au început în decembrie și ele continuă foarte bine iar cei de la Comisia Europeană au spus că, citez: "Acum s-a trecut de la vorbe la fapte". De asemenea, s-a început dialogul pentru liberalizarea vizelor pentru cetățenii RM care doresc să călătorească în UE și totodată s-au început discuțiile pentru semnarea unui acord de liber schimb între cele două entităti care iarași va conduce la o bună colaborare economică și implicit la bunăstare și dezvoltare economică.

Credeți că România poate ajuta RM cu expertiză și experiența dobândită în anii preaderării?

Da. Putem ajuta RM, ca de fapt orice altă țară candidată prin ambele experiențe, prin a le spune ce trebuie făcut și ce nu, pentru că și România a făcut unele greșeli. Eu conduc delegația comună a  Parlamentului European în raport cu o delegație similară a Republicii Moldova iar prezența mea la Chișinău pentru dezbaterile publice este din partea PE. RM trebuie să intre în UE pentru binele oamenilor și trebuie făcute reformele necesare aderării.

Dar care este mersul reformelor, este unul accelerat sau mai puțin rapid?

În Republica Moldova avem practic un Guvern nou ales care nu are niciun an de zile de când lucrează, dar se încearcă implementarea unor reforme.

Sunteți de parere că actuala Constituție a RM trebuie modificată sau trebuie să rămână la fel în continuare?

Cred că trebuie modificată pentru că, iată, există un impas determinat mai ales de prevederea constituțională care cere o majoritate calificată pentru alegerea președintelui. Da, sigur că trebuie modificată, dar discuția este acum dacă se va modifica doar acea prevedere sau vor urma și altele. De asemenea, trebuie văzut dacă vor fi din nou alegeri anticipate, dar asta este o decizie pe care trebui să o ia autoritațile de la Chișinău.

Credeți că în cazul destrămării coaliției pro-europene AIE de la guvernare, RM va continua pe același drum european?

Eu nu cred că va exista un asemenea rezultat și cred că la conducere vor rămâne forțele democratice. Dar dacă mă întrebați de partidul comunist, nu trebuie decât să ne uităm la ce a făcut această formațiune cât timp s-a aflat la conducerea RM.

Inițial și comuniștii au zis ca vor merge pe un drum european și undeva prin 2007 s-au răzgândit

Trebuie să învățăm pe cine să credem și pe cine nu, dar acest lucru trebui să îl decidă populația din Republica Moldova.

Ce ne puteți spune despre un nou împrumut din partea UE pentru RM?

Știu că mâine (miercuri) este un eveniment la Bruxelles la care participă domnul Filat (premierul RM – n.red.) împreună cu Comisia Europeană (CE) și cu alți donatori. Voi participa și eu dar vă voi putea spune mai multe dupa acestă întâlnire. Știu că există deja un împrumut in jurul sumei de 90 de milioane care va veni în Parlamentul European pentru aprobare.

Voiam să vă întrebăm dacă noul raport intermar pe Justiție al CE vizavi de România semnalează probleme noi sau sunt aceleasi constatări ca în rapoartele anterioare?

Sunt aceleași probleme dar acest lucru cred că nu trebuie să îl facă plicticos sau de ignorat, dimpotrivă. Cred că o critica, cu cât este mai repetată, ar trebui să devină un fel de picătura chinezească și să faci ce scrie acolo că trebuie făcut. Raportul spune cam aceleași lucruri ca cel de acum șase luni. Lauda Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru investigații, cercetări, trimiteri în judecată, critică judecatorii pentru că amână aceste dosare sau pentru că dau soluții cu suspendare sau pentru achitări controversate. Chiar am văzut acum pe știri o afirmație a președintelului CSM (Florica Bejenariu – n.red.) care spunea că numai 5-10% dintre procesele din România depășesc durata rezonabilă. Sigur, nu știm ce înseamnă pentru CSM durata rezonabilă dar să admitem că e așa. Totuși, eu mă întreb cum dosarele politicienilor pică fix în această marja de 5-10%. Și acum mă gândesc la acele stenograme (interceptările telefonice ale lui Cătălin Voicu – n.red.) apărute în aceste zile în care sunt implicați și judecători de la Înalta Curte de Justiție și poate acolo avem un răspuns de acest gen. Mi se pare și mai grav că în dosarele cu politicieni să nu se intre de ani de zile pe fondul cauzei și CSM-ul, în frunte cu doamna Bejenariu, să nu îi cheme pe acești judecători și să îi întrebe de ce nu judecă pentru că asta e grava neglijență și trebuie dați afară. Toți judecatorii din cauza s-a prescris răspunderea penală, sau unde sunt astfel de amânări de ani de zile trebui dați afară. La fel ar trebui și în cazul procurorilor din cauza cărora s-au prescris dosare. Dacă ții 3-5-10 ani un dosar în fișet, așa cum au făcut mulți procurori militari, în diverse dosare importante, sau ca acuma să amâni, fără să intrii pe fond vreo 2-3 ani de zile, cred că este o problemă. Nu este nicio justitficare legată de buna credință.

Ce măsuri credeți că ar trebui luate pentru îmbunătățirea funcționării Justiției în România?

Noile coduri pe care le-am început în 2005 la Bruxelles și care trebuie terminate, așa cum sugerează și acest raport al CE cum că este nevoie de adoptarea acestor coduri de procedură. Dar mai presus de atât, este curățirea sistemului juridic pentru că oricâte legi minunate sau coduri bune am avea, dacă ele sunt aplicate de judecători corupți sau incompetenți rezultatul va fi nul. În acest moment curățenia o poate face numai CSM și vedem că această instituție nu face nimic și nici CSM-ul nu se curăța. Cine are atributii în acest sens trebuie să dea afară acești demnitari.

Ce ne puteți spune despre proiectul anticorupție pe care îl promovați la nivel european. Ne puteti da mai multe detalii?

Sigur că da. Este o declarație care cere Comisiei Europene și Consiliului European să facă anumite lucruri în materie de anticorupție în toate statele membre în vederea creșterii eforturilor în lupta anticorupție. Dacă va fi semnat de jumătate plus unu din totatul membrilor Parlamentului European (Legislativul european are în prezent 736 – n.red.) acest document va deveni poziția oficiala a PE și ar fi primul instrument în materie de anticorupție. De asemenea, va deveni un fundament de folosit în toate cererile de intensificare a eforturilor anticorupție din partea CE sau a statelor membre. Și vă mai spun ceva în paralel. Am vrut să sprijin un mecanism, care sper că se va crea, de monitorizare a eforturilor anticorupție în toate statele membre și care își are baza în programul de la Stockholm care este programul pe Justiție din următorii cinci ani al UE. În momentul de față nu există aquis (legislație) pe anticorupție sau un mecanism care să măsoare anticorupție în statele membre, ci există doar pentru țările candidate așa cum am avut și noi. Și aș mai vrea să aduc ca argument în acest sens, declarația făcută de premierul grec, în urmă cu câteva săptămâni, care spunea că administrația din Grecia este "mâncată de corupție" și vedem ce efect are asupra folosirii fondurilor europene, fraudei și asupra zonei euro până la urmă.

Aveți cumva și un feedback de la colegii din PE?

Până la 22 aprilie este termenul de semnare și acest lucru se poate întâmpla numai în timpul sedințelor plenare.

Mai aveți și altfel de proiecte pe care le-ați susținut în Parlamentul European?

Da, chiar astăzi (marți – n.red.) vom vota pe amendamentele mele la un raport privind fraudele cu fondurile europene și intenționez să mă ocup în continuare de modalitățile folosirii fondurilor europene de către ONG-uri. Sunt foarte mulți bani folosiți pentru sectorul neguvernamental și nu cred că s-a măsurat în mod real eficiența, adică ce rezultate concrete s-au obținut cu acești bani.

Vă mulțimim pentru timpul acordat și vă urăm succes în continuare în activitatea dumneavoastră!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.