Cerințele pentru prelucrarea laptelui și a produselor lactate definite ca material de categoria 3 au fost modificate, fiind stabilite condiții suplimentare care să asigure securitatea lanțului alimentar.
Noile standarde de prelucrare prevăd că laptele trebuie să fie supus unui proces de sterilizare la o valoare F0 (*) egală sau superioară lui trei (valoarea FO 3 este echivalentă cu 3 minute de încălzire la 121¼ C, cu încălzire și răcire instantanee, n.r.), unui tratament UHT (Tratament la temperatură ultraînaltă, Ultra High Temperature), adică la 132 ¼C, timp de cel puțin o secundă), combinat fie cu un tratament fizic ulterior, realizat printr-un proces de deshidratare, combinat, în cazul laptelui pentru hrana animalelor, cu o încălzire suplimentară la 72 ¼C sau superioară acesteia. De asemenea, a fost introdusă condiția ca laptele sau produsul lactat să fi fost produs cu cel puțin 21 de zile înainte de expediere și ca în această perioadă să nu se fi detectat niciun caz de febră aftoasă în statul membru de origine.
Laptele, produsele lactate și colostrul trebuie, de asemenea, supuse de două ori unui tratament HTST (pasteurizare de scurtă durată la o temperatură înaltă, High Temperature Short Time, adică la 72 ¼C, timp de cel puțin 15 secunde, sau efect de pasteurizare echivalent cu reacție negativă la un test de fosfatază, n.r.).
În cazul în care este destinat hranei animalelor susceptibile să contracteze febra aftoasă și este produs din lapte tratat, produsul lactat trebuie să fie colectat cu cel puțin 16 ore după prinderea laptelui și ph-ul măsurat al acestuia trebuie să fie sub 6,0 înainte de a fi transportat la ferme. (M.S.)