Transporturile generează o parte importantă din poluarea care afectează mediul înconjurător la nivelul UE. După angajamentul privind reducerea emisiilor de CO2 și producerea unor automobile mai puțin poluante, Comisia Europeană (CE) a aprobat două măsuri menite să ofere soluții pe termen lung pentru obținerea și utilizarea unor surse de energie "prietenoase" cu mediul înconjurător și pentru dezvoltarea unor sisteme de transport nepoluante.
Una dintre cele două măsuri vizează demararea unui program integrat de cercetare care să dezvolte noi tehnologii care să permită circulația autovehicolelor alimentate cu hidrogen. Programul se va desfășura în parteneriat public-privat în următorii șase ani, iar contribuția forurilor europene va fi de circa 470 milioane de euro. Cea de-a doua prevede introducerea autovehicolelor care utilizează hidrogenul ca și combustibil. Pentru a nu crea probleme, aceste automobile vor face obiectul unor reglemetări suplimentare, care să le certifice celor care le cumpără că sunt la fel de sigure ca și cele care utilizează combustibili fosili sau electricitate. Una dintre sursele pentru obținerea hidrogenului ar putea fi dioxidul de carbon rezultat în urma proceselor de producție din industrie.
Noile prevederi se înscriu pe linia deschisă de UE privind protecția mediului. Cea mai mare parte a normelor adoptate de Comisie în ultima perioadă fac referire la acest aspect. În plus, sume importante vor fi alocate prin fondurile structurale dezvoltării sistemelor industriale ecologice și găsirii unor surse de energie nepoluante.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane