La nivelul Uniunii Europene a fost înființat un Institut European de Inovare și Tehnologie (EIT). Principala atribuție a EIT va fi să asigure o bună comunicare între universitățile europene, prin promovarea și integrarea învățământului superior, a inovării și a cercetării. Astfel, vor fi asigurate premisele creșterii economice la nivel comunitar. Instituția va monitoriza cercetarea în spațiul european, oferind și sprijin financiar proiectelor din domeniile prioritare. Unul dintre acestea îl reprezintă inovarea în sectorul IMM, care beneficiază de fonduri de miliarde de euro anual. Totodată, EIT va trebui să găsească și surse de finațare privată, pe care să le atragă în parteneriate cu instituțiile UE. O altă atribuție importantă se referă la încurajarea statelor membre să recunoască diplomele și calificările acordate de instituțiile de învățământ superior partenere în proiectele EIT.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane