Bob Marley s-a născut în micul sat Nine Mile, în Saint Ann Parish din Jamaica. Se numea Nesta Robert Marley, mama sa era de culoare, iar tatăl alb, originar din Sussex, Anglia. În copilărie nu l-a văzut foarte des pentru că familia tatălui nu era de acord cu o căsătorie interrasială. A locuit împreună cu mama sa în Kingston şi a început să cânte împreună cu Bunny Wailer din The Wailers.
La 14 ani a părăsit şcoala. S-a angajat ca ajutor în atelierul unui sudor
Timpul liber şi-l petrecea alături de Wailer şi Joe Higgs, un cântăreţ local şi rastafari devotat. Mulţi consideră că Higgs a fost mentorul lui Marley. Cei trei l-au cunoscut apoi pe Peter Tosh.
În 1962 înregistrează primele single-uri (One cup of cofee şi Judge not), dar nu atrage prea multă atenţie. Un an mai târziu, Marley, Tosh şi Wailers vor forma o trupă de ska. Iniţial trupa s-a numit The Teenagers, apoi The Wailing Rudeboys, The Wailing Wailers şi, în final, The Wailers.
Trupa adoptă stilul rastafari în 1966, când Haile Sellasie vizitează Jamaica. Încep să îşi construiască un stil propriu, atât în muzică, cât şi în privinţa stilului de viaţă.
Marley a devenit imaginea formaţiei The Wailers şi, în curând, au fost cunoscuţi drept „Bob Marley and the Wailers”. Ei vor cânta împreună cu I Threes, formaţie cu rol de backing vocal din care făcea parte şi soţia lui Marley, Rita Anderson Marley, cu care se căsătoreşte în 1966.
În 1975 scoate melodia „No woman, no cry”, care ajunge hit şi în afara Jamaicăi. În 1976 părăseşte Jamaica şi se mută în Anglia, unde scoate albumele Exodus şi Kaya. Cu Exodus va sta 56 de săptămâni în topul britanic. În 1980 scoate albumul Uprising, în mare parte cu mesaj religios.
În septembrie 1980, Marley era foarte slăbit şi aproape că a leşinat pe scena din New York, în timp ce susţinea un concert. A două zi de la incident, Marley s-a prăbuşit în timp ce făcea jogging în Central Park şi a fost dus la spital. Acolo a fost diagnosticat cu tumoare la creier ce a fost o urmare a cancerului de piele. Medicii au considerat că nu mai avea de trăit mai mult de o luna având în vedere că din punct de vedere medical nu mai era nimic de făcut.
În ciuda faptului că se simţea rău, artistul a mai susţinut un spectacol în Pittsburgh după care a fost dus la Miami unde medici au descoperit că melanomul nu a afectat doar pielea, ci şi creierul, plămânii şi stomacul.
Bob Marley, autorul unor piese intrate în legendă, precum „No Woman, No Cry” şi „One Love”, a murit de cancer, la vârstă de 36 de ani. Boala lui a avansat rapid. Totul a pornit de la o rană avută la unul din degetele de la picior. Constatând că rana nu se închide şi că nu este o speranţa de a se vindeca, Bob Marley a fost nevoit să se deplaseze la un consult medical. În urmă consultării a fost diagnosticat de medic cu cancer de piele, iar că boala să nu evolueze era necesară amputarea degetului de la picior. Datorită convingerilor religioase, Bob Marley a refuzat operaţia, continuându-şi turneul. Simţindu-se tot mai rău, el a acceptat, în vara anului 1977, să fie operat. La acea vreme, operaţia a fost considerată un succes.
Cu o luna inainte de a muri, Bob fusese decorat cu Ordinul de Merit al Jamaicăi, a treia mare onoare a naţiunii, ca semn de recunoaştere a inestimabilei sale contribuţii aduse culturii acestei ţări. Pe 21 mai 1981, onorabilului Robert Nesta Marley O. M. i se făceau funeralii oficiale din partea poporului jamaican. Dupa funeralii corpul lui Bob a fost înmormantat în satul său natal, Nine Miles, în nordul insulei, unde se odihneşte într-un mausoleu.
{youtube}vdB-8eLEW8g{/youtube}