Formația U2 și-a încheiat seria de concerte „360 Tour“ sâmbătă noaptea, la Moncton, în Canada, înregistrând încasări totale record de 736.137.344 de dolari, potrivit Billboard.com.
În turneul lor de doi ani, membrii formației U2 au cântat pentru un total de 7,26 milioane de persoane și au doborât recordul de încasări stabilit anterior de formația Rolling Stones, care generase venituri de 558 milioane de dolari în cadrul unui turneu.
Seria de concerte „360 Tour“ a debutat la Barcelona pe 30 iunie 2009, succesul său fiind datorat conceputului de producții 360 de grade, care poate majora cu până la 25% capacitatea stadioanelor.
Totuși, veștile despre succesul formației nu vor fi bine primite de cei care au adus în atenția publicului problemele U2 privind achitarea taxelor și impozitelor. La începutul acestei luni, chitaristul U2, The Edge, a negat vehement acuzațiile potrivit cărora formația sau membrii ei ar face evaziune fiscală. Multe dintre aceste acuzații au fost lansate din cauza faptului că multe dintre afacerile formației sunt operate în Olanda.
Trupa irlandeză U2 ocupă prima poziție și în topul „Forbes“ al artiștilor cu cele mai mari încasări din ultimele 12 luni. Grupul U2, care s-a situat în fruntea acestui top și în 2010, a obținut 195 milioane de dolari în ultimele 12 luni, grație succesului deosebit de care se bucură seria de concerte „360 Tour“. Turneul trupei irlandeze promovează cel de-al 12-lea album de studio al U2, „No Line On The Horizon“, lansat pe 2 martie 2009.
Trupa U2, formată din Bono (voce și chitară), The Edge (chitară, clape și voce), Adam Clayton (chitară bas) și Larry Mullen Jr. (tobe și percuție), a fost fondată în 1976, când membrii acesteia erau încă adolescenți fără cunoștințe aprofundate de muzică. Însă, până la mijlocul anilor ‘80, trupa a căpătat notorietate la nivel internațional, remarcată fiind pentru soundul său intens și profund, pentru vocea plină de pasiune a lui Bono și interpretarea la chitară a lui The Edge.
Mediafax